Greenpeace cere interzicerea tăierilor la ras şi redarea atribuţiilor Jandarmeriei, în noul Cod Silvic

Greenpeace cere ca în noul Cod Silvic, retrimis la Parlament de preşedinte, să fie interzise tăierile la ras, să fie redate atribuţiile de control silvic Jandarmeriei şi să fie incriminat orice furt de lemn, indiferent de cantitate, anunţă organizaţia.

391 afişări
Imaginea articolului Greenpeace cere interzicerea tăierilor la ras şi redarea atribuţiilor Jandarmeriei, în noul Cod Silvic

Greenpeace cere interzicerea tăierilor la ras şi redarea atribuţiilor Jandarmeriei, în noul Cod Silvic (Imagine: Petre Bitoiu/Mediafax Foto)

Greenpeace România a transmis astăzi o serie de obiecţii referitoare la Codul silvic, după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea proiectului de lege adoptat de Parlament.

Organizaţia solicită eliminarea prevederilor articolului 20 alineatul 1 din proiect, privind obligativitatea întocmirii de amenajamente silvice doar pentru proprietăţile forestiere mai mari de 10 ha, în timp ce din proprietăţile mai mici de 10 ha se pot tăia trei mc/an/ha fără amenajament.

"O astfel de măsură va duce la fărămiţarea accentuată a proprietăţilor forestiere, ca să se poată tăia lemn. Faptul că legea dă voie să se taie trei mc/an/ha nu este o garanţie a exploatării sustenabile, pentru că unele păduri nu cresc atât în fiecare an (creşterea curentă a pădurilor, la nivelul Românei, este în medie de aproximativ 5,6 mc/an/ha). În plus, dată fiind eficienţa redusă a ITRSV (inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, n.r.) în depistarea, oprirea, şi sancţionarea tăierilor ilegale, această prevedere nu ar face altceva decât să permită, justificarea unor activităţi de exploatare forestieră, exploatări ce odată începute foarte uşor devin ilegale", potrivit organizaţiei.

Reprezentanţii Greenpeace cer şi interzicerea tăierilor rase, arătând că acestea "destabilizează şi pun în pericol existenţa pădurii rămase".

"Faptul că în cod se prevede că se poate alătura o tăiere rasă lângă o altă tăiere rasă după 7 ani, chiar şi în lipsa regenerării poate conduce la despădurirea unor munţi întregi în mod perfect legal. Din aceste motive, tăierile rase trebuie interzise", arată reprezentanţii ONG-ului.

Totodată, aceştia semnalează că, în noua formă propusă a Codului silvic, Jandarmeria Română nu are atribuţii de control pentru tăierile ilegale în păduri, în ciuda faptului că în trecut existau astfel de atribuţii, şi că această instituţie ar putea să completeze alte autorităţi ale statului cu competenţe în domeniu, dar care nu au resursele umane necesare.

În cele din urmă, organizaţia cere încadrarea furtului de lemn ca infracţiune, indiferent de cantitatea sustrasă.

Forma actuală a Codului silvic (art.108.alin.1.lit.a) prevede că, numai dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, fapta este încadrată ca infracţiune.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis, luni, Parlamentului, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, spre reexaminare, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi crează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

Klaus Iohannis precizează că motivul retrimiterii legii pentru modificarea şi completarea Codului Silvic la Parlament se referă la faptul că "unele dintre intervenţiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi să aibă un impact nedorit asupra mediului concurenţial şi, implicit, asupra economiei, creând premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator".

Printre altele, preşedintele semnalează că articolul I pct. 29 din legea transmisă spre promulgare, respectiv completarea art. 20 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic cu un alineat nou, alin. (11), instituie obligativitatea întocmirii amenajamentelor silvice doar pentru proprietăţile de fond forestier mai mari de 10 ha.

Preşedintele Iohannis apreciază că "această reglementare se constituie într-o premisă a unei măsuri legislative discriminatorii între diferite categorii de proprietari".

"Totodată, aplicarea acestei dispoziţii care, la prima vedere poate avea drept efect flexibilizarea gestiunii pădurilor, ar putea antrena accelerarea tăierii pădurilor din fondul forestier dincolo de principiile continuităţii, eficacităţii funcţionării şi conservării pădurilor", se menţionează în cererea de reexaminare.

Preşedintele mai consideră că "prin faptul că sunt extinse categoriile exceptate de la regimul general aplicabil în cazul scoaterii definitive a unor suprafeţe din fondul forestier naţional, se conferă un avantaj anumitor categorii de beneficiari (proprietarii de reţele de energie din surse regenerabile, proprietarii de parcuri recreative, tematice şi/sau educaţionale), avantaj ce ar putea să intre în sfera noţiunii de ajutor de stat”.

În plus, el apreciază că dispoziţiile art. 60 alin. (5) lit. f) şi g) - prin care se introduc: pragul maxim de 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi dreptul de preempţiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă - sunt de natură să aducă atingere principiilor libertăţii economice şi contractuale, ca fundamente esenţiale ale economiei de piaţă”, se arată în cererea de reexaminare.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 25 februarie, proiectul de modificare a Codului Silvic iniţiat de parlamentari PSD, reprezentanţii PNL criticând prevederile acestui proiect, iar Victor Ponta a afirmat că România are nevoie de această lege.

Deputaţii au aprobat acest proiect cu 208 voturi pentru, 97 împotrivă şi 27 abţineri.

"A fost un efort de aproape doi ani pentru ca la Guvern şi apoi în Parlament să fie adoptat acest Cod Silvic de care România avea nevoie. Interesele private ale marilor companii neromâneşti care exploatează în mod excesiv lemnul în România şi-au găsit din păcate reflectarea şi în Parlament şi de aceea avem şi voturi contra", a afirmat sdupă vot premierul Victor Ponta.

Deputatul UDMR, fost ministru al Mediului Attila Korodi a declarat că se poate şi mai bine şi că se încheie o procedură care era în Parlament de trei ani. "Sunt convins că această modificare a Codului Silvic va putea să protejeze pădurile României dacă vor veni şi actele normative de implementare. Punem capac monopolurilor mari în domeniul prelucrării lemnului, în sfârşit reuşim să direcţionăm materie primă pentru companii mici şi mijlocii", a spus Korodi.

Deputatul PNLTinel Gheorghe a afirmat că sunt aspecte contradictorii în conţinutul legii, care vor crea probleme de aplicare.

Deputatul PNL, fost ministru al Mediului, Lucia Varga a declarat că România avea nevoie de un cod silvic european în care să fie protejată pădurea şi să se dea drept de preempţiune agenţilor economici din industria de prelucrare a lemnului şi sprijin pentru proprietari. E a spus că premierul a fost de acord iniţial cu acest lucru, însă apoi s-a răzgândit.

În 2 octombrie 2013, proiectul noului Cod Silvic a fost adoptat de guvern, cu prevederile anunţate de fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, însă acest proiect a fost respins în Parlament.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici