Guvernul a aprobat majorarea venitului minim garantat

Venitul minim garantat va fi majorat cu 15 procente începând cu luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate, miercuri, de Guvern, creşterea fiind inclusă în acordul cu Banca Mondială, care a cerut protejarea categoriilor defavorizate ale populaţiei în perioada de criză economică.

31 afișări
Imaginea articolului Guvernul a aprobat majorarea venitului minim garantat

Guvernul a aprobat majorarea venitului minim garantat (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit cercetărilor făcute de Banca Mondială, nivelul venitului minim garantat reprezintă, în prezent, 18% din salariul minim pentru anul 2009, comparativ cu 29% în 2004, acoperind mai puţin de 35% din volumul necesar pentru satisfacerea nevoilor de bază, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Totodată, nivelul venitului minim garantat este cu 25% mai scăzut decât indicele internaţional de sărăcie (doi dolari pe zi) care este folosit pentru ţări mai puţin dezvoltate decât România. În plus, pentru gospodăriile mari (peste patru membri), pragul actual este chiar mai scăzut (sub 1,25 dolari pe zi).

Nivelul lunar al venitului minim garantat va ajunge astfel la 125 de lei pentru persoana singură, 225 de lei pentru familiile formate din două persoane, 313 lei pentru cele formate din trei persoane, 390 de lei pentru cele cu patru persoane, 462 de lei pentru familiile cu cinci persoane şi câte 31 de lei pentru fiecare altă persoană din familie peste numărul de cinci.

Iniţiatorii proiectului de act normativ susţin că este absolut necesar ca limitele venitului minim garantat să fie majorate cu un procent mai mare decât cel rezultat din indicele de creştere a preţurilor de consum şi să se garanteze plata ajutorului social, aplicarea acestei măsuri fiind posibilă numai prin asigurarea integrală a plăţii drepturilor din fondurile necesare de la bugetul de stat.

De asemenea, iniţiatorii proiectului de OUG propun ca fondurile necesare pentru acoperirea creşterii cheltuielilor bugetare, respectiv 250 de milioane de lei, să fie acoperite din sponsorizările acordate de producătorii interni şi distribuitorii de gaze naturale în baza art.28 din OUG nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici