Guvernul a suplimentat cu 500 de milioane de lei fondurile pentru Programul Prima casă pentru acest an

Guvernul a suplimentat, în şedinţa de miercuri, cu 500 de milioane de lei fondurile pentru Programul Prima casă pentru acest an, introducând şi varianta garantării pentru o nouă locuinţă, care să fie mai mare sau mai valoroasă decât prima.

6984 afișări
Imaginea articolului Guvernul a suplimentat cu 500 de milioane de lei fondurile pentru Programul Prima casă pentru acest an

Guvernul a suplimentat cu 500 de milioane de lei fondurile pentru Programul Prima casă pentru acest an

”În cadrul proiectului de act normativ supus aprobării se propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima casă. Necesarul de plafon a fost estimat în funcţie de datele privind volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare şi pre-aprobare, care exced disponibilul rămas neutilizat din sumele alocate”, se arăta în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a spus că o altă modificare vizează posibilitatea de a se acorda promisiuni de garantare şi pentru achiziţia unei noi locuinţe, ţinând cont de faptul că beneficiarii care au achiziţionat sau construit o locuinţă prin program pot achiziţiona o nouă locuinţă, cu condiţia ca aceasta să fie cu o suprafaţă utilă sau o valoare mai mare în raport cu prima.

Ultima oară plafonul a fost suplimentat în luna mai a acestui an, tot cu 500 de milioane de lei.

De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii iunie 2016, au fost acordate 193.012 garanţii, în valoare totală de 16,44 miliarde lei, pentru finanţări în valoare de 32,88 miliarde lei.

De la începutul anului 2016 până la finele lunii iulie au fost acordate 23.696 garanţii, în valoare totală de 2.187,3 milioane lei.

În cadrul Programului, rata creditelor neperformante este de 0,3%, în totalul garanţiilor acordate, până în prezent fiind executate 475 garanţii cu o valoare de 40,5 milioane lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici