Guvernul reacţionează la cozile din benzinării: Nu există motive reale! România are stoc de carburant

România are suficiente stocuri de carburant şi nu sunt motive pentru accelerarea preţurilor la pompă, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, după ce în marile oraşe s-au format cozi imense la benzinării.

Urmărește
9098 afișări
Imaginea articolului Guvernul reacţionează la cozile din benzinării: Nu există motive reale! România are stoc de carburant

„Nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri în România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant”, a spus Dan Cărbunaru.

Acesta a precizat că prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus să se înceapă controale ample la staţiile de alimentare cu carburant.

„Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a mai spus Cărbunaru.

Şi ministrul Economiei, Virgil Popescu, a transmis că nu există o problemă cu aprovizionarea.

„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanţi în benzinării. Am avut astăzi (miercuri - n.r.) întâlniri de lucru cu reprezentanţii Rompetrol şi ai OMV Petrom şi am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere şi vor asigura livrările către clienţi. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi. Avem suficiente stocuri”, a spus Popescu, pe Facebook.

În marile oraşe s-au format cozi kilometrice la benzinării.

„E o nebunie fără sens. Este ritmul de scumpire normal, dat de situaţia actuală. Nu există nicio problemă cu aprovizionarea cu carburant”, a spus un antreprenor care are business cu o staţie de carburant în Sibiu.

Se pare că toată situaţia a luat amploare după ce, la o staţie din Oradea, din greşeală a fost afişat un preţ de 11 lei pentru litrul de benzină.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici