Harghita: în ultima săptămână, urşii şi-au făcut de cap în zone locuite

Jandarmii din Harghita au înregistrat în ultima săptămână 16 apeluri prin care era semnalată prezenţa urşilor în zone locuite.

Urmărește
381 afișări
Imaginea articolului Harghita: în ultima săptămână, urşii şi-au făcut de cap în zone locuite

Harghita: în ultima săptămână, urşii şi-au făcut de cap în zone locuinte

Potrivit unui comunicat al IJJ Harghita, în perioada 26 august-2 septembrie au fost primite la 112 apeluri prin care era semnalată prezenţa unor urşi în următoarele zone: Lăzarea (3), Lăzăreşti (3), Zetea (2), Băile Tuşnad (2), Miercurea Ciuc (1), Liban (1), Praid (1), Ulieş (1), Sub Cetate (1) şi un apel de pe DN13A, între Praid şi Sovata.

Dintre cele 16 apeluri înregistrate, a fost nevoie de intervenţia efectivă a echipajelor de jandarmi în şase situaţii. În restul cazurilor, urşii nu mai erau prezenţi la locurile indicate de către apelanţi.

Astfel, în 26 august, în jurul orei 21.00, a fost semnalată prezenţa unui urs în Lăzăreşti, caz la care s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a confirmat prezenţa animalului sălbatic. În acest caz, a fost necesară constituirea unei echipe de intervenţie pentru extragerea acestuia.

În 29 august, a fost sesizată prezenţa unui urs pe o stradă din Miercurea Ciuc. La caz s-a deplasat un echipaj de jandarmi care a confirmat prezenţa animalului sălbatic în curtea unui cetăţean. Autorităţile competente au luat decizia de a extrage animalul sălbatic.

În celelalte 4 apeluri în care a fost confrimată prezenţa urşilor, echipajele de jandarmi au reuşit să alunge animalele sălbatice în pădure cu ajutorul semnalelor acustice şi luminoase. Aceste apeluri au venit de pe raza localităţilor Lăzarea (1), Lăzăreşti (1), Praid (1) şi un apel de pe DN13A, între Praid şi Sovata.

De la începutul anului, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita au fost înregistrate 323 de apeluri, făcute prin intermediul 112, prin care era semnalată prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite. În toate situaţiile, a fost trimis la faţa locului un echipaj de intervenţie.

În toate cazurile, patrulele au rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
urşi,
jandarmi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici