Iaşi: Casa unui alt bărbat implicat în uciderea unui tânăr din Sineşti, incendiată

Casa unuia din bărbaţii arestaţi pentru uciderea unui tânăr din Sineşti, judeţul Iaşi, a fost incendiată, poliţiştii suspectând că autorul faptei este un membru al familiei victimei, după ce zilele trecute un frate al tânărului mort a fost arestat pentru incendierea caselor a doi agresori.

281 afișări
Imaginea articolului Iaşi: Casa unui alt bărbat implicat în uciderea unui tânăr din Sineşti, incendiată

Iaşi: Casa unui alt bărbat implicat în uciderea unui tânăr din Sineşti, incendiată (Foto: Florin Buliga / Mediafax Foto)

Locuinţa incendiată îi aparţine lui Relu Lupaşcu, din Sineşti, judeţul Iaşi, unul dintre bărbaţii arestaţi pentru participarea, în urmă cu o lună, la uciderea prin tortură a unui tânăr de 20 de ani din aceeaşi localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La locul incendiului s-a deplasat un echipaj de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, alertat de către un localnic, prin 112.

Poliţia a declanşat cercetări în acest caz, dar autorul faptei nu a fost încă identificat.

"Incendiul s-a produs în jurul orei 02.30, în noaptea de joi spre vineri. Există un cerc de suspecţi, dar autorul nu a fost identificat. Vor fi aduse la audieri mai multe persoane, cercetările în acest caz urmând a continua", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjiac.

Potrivit sursei citate, cel mai probabil, incendiul a fost provocat intenţionat de către unul dintre membrii familiei lui Cătălin Manole, tânărul ucis prin tortură, în urmă cu o lună.

Locuinţa care a ars aproape în întregime nu era locuită, iar focul a izbucnit de la anexa unui magazin, aflat în imediata apropiere. Atât casa, cât şi magazinul îi aparţin lui Relu Lupaşcu, unul dintre agresorii lui Cătălin Manole.

Vânzătoarea de la magazin a declarat că ar fi fost ameninţată zilele trecute de către membri ai familiei Manole să renunţe la locul de muncă, întrucât spaţiul respectiv urmează să fie incendiat.

Mai multe echipaje formate din poliţişti şi jandarmi patrulează pe străzile din localitatea Sineşti, pentru a preveni producerea unor noi incidente de acest gen.

Localnicii susţin că se aşteaptă ca şi alte locuinţe ale agresorilor să fie incendiate.

În urmă cu două zile, un tânăr de 25 de ani, din localitatea ieşeană Sineşti, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a incendiat casele a doi dintre bărbaţii care i-au ucis fratele, în urmă cu o lună.

În urmă cu o lună, Cătălin Manole, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit de câţiva săteni din localitatea Sineşti, legat de un gard şi având tăiate încheieturile de la o mână şi de la un picior. Localnicii au sunat la numărul de urgenţă 112, iar acolo s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei Iaşi, tânărul fiind încă în viaţă, la momentul respectiv. El a murit însă pe drum către un spital din Iaşi.

Anchetatorii susţineau că uciderea lui Cătălin Manole a fost premeditată, victima şi agresorii având un conflict recent în Italia, după ce tânărul ar fi sustras de la membrii familiei Lupaşcu suma de 5.000 de euro.

Prim-procurorul Carmina Pascal afirma că, după ce au revenit în România, membrii familiei Lupaşcu au început să-i ceară banii înapoi lui Manole, însă acesta a refuzat.

În noaptea de 16 spre 17 iulie, în urma unei dispute verbale cu persoanele care îi cereau insistent să le restituie banii, Cătălin Manole a încercat să fugă, însă a fost prins de către membrii familiei Lupaşcu.

"Agresorii erau pregătiţi. Aveau asupra lor o bărdiţă şi mai multe cuţite. L-au legat mai întâi cu sfoară, l-au lovit, apoi i-au tăiat o mână şi un picior", afirma prim-procurorul Carmina Pascal.

Ancheta este făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Şapte persoane implicate în uciderea prin tortură a lui Cătălin Manole se află în arest preventiv, trei din acestea fiind prinse de poliţişti după ce au fost date în urmărire generală, întrucât dispăruseră de acasă.

Printre cele şapte persoane arestate se numără un tată şi doi dintre fiii acestuia.

Procurorii susţin că ancheta s-a derulat cu dificultate, întrucât niciuna dintre persoanele care au participat la uciderea tânărului nu şi-a recunoscut faptele.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici