Iaşi: Mandate de arestare pentru 17 persoane, în dosarul Corduneanu

Judecătorii ieşeni au decis, luni seară, arestarea preventivă a 17 persoane implicate în dosarul Corduneanu, alte patru urmând să fie cercetate în libertate, pentru trafic de persoane, infracţiuni de violenţă şi infracţiuni informatice, în urma cărora ar fi obţinut peste două milioane de euro.

917 afișări
Imaginea articolului Iaşi: Mandate de arestare pentru 17 persoane, în dosarul Corduneanu

În cazul a 17 din cele 21 de persoane reţinute în dosarul Corduneanu ordonanţele au expirat (Imagine: Mediafax Foto)

Hotărârea judecătorilor a fost luată în urma a peste 12 ore de audieri.

În momentul în care judecătorii au citit sentinţa, 17 dintre membrii grupării Corduneanu sau apropiaţi ai acestora părăsiseră sala de şedinţe a Tribunalului Iaşi întrucât le expiraseră ordonanţele de reţinere emise duminică seară de procurorii DIICOT, însă au aşteptat în faţa clădirii verdictul magistraţilor.

Astfel, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile Bogdan Constantin, fost Corduneanu, considerat capul grupării, Adrian Corduneanu, Mihai Silviu Corduneanu, Ciprian Tănasă Panagachi, Bogdan Tofan, Petronela Tiuga, Iulian Bogdan, Viorel Potorac, Alice Juncu, Iulian Dănuţ Ilincariu, Marian Vasiliu, Gabriel Maleş, Ion Ciubotariu, Marin Simon, Constantin Darie, Daniel Tarsu şi Radu Prundeanu.

Alţi patru membri ai aceleiaşi grupări - Carmen Mihalcea, Elena Călin, Cezar Maftei şi Ştefan Răzvan Andrioaiei - vor fi cercetaţi în stare de libertate, judecătorii considerând că nu se impune măsura arestării preventive.

Printre acuzaţiile aduse membrilor grupării conduse de Bogdan Constantin se numără şantaj, înşelăciuni bancare şi imobiliare, trafic de persoane şi spălare de bani.

La scurt timp după decizia instanţei, toate cele 17 persoane pe numele cărora au fost emise mandatele de arestare au fost urcate în dube şi transportate în arestul Poliţiei Judeţene Iaşi.

Avocaţii acestora au anunţat că vor formula recurs faţă de decizia instanţei.

În jurul clădirii Tribunalului Iaşi erau pregătite importante forţe de ordine pentru a interveni în cazul în care vreunul dintre învinuiţi ar fi opus rezistenţă în momentul reţinerii.

Pe lângă cei 21 de suspecţi reţinuţi de procurorii DIICOT, şase persoane au fost date în urmărire naţională. Ulterior, una dintre acestea, Adrian Corduneanu, considerat unul din liderii grupării, a fost identificat şi reţinut. De asemenea, luni după-amiază Silviu Iulian Gâtlan, unul din cei cinci membri ai grupării Cordunenilor daţi în urmărire naţională, s-a predat autorităţilor ieşene.

În timpul acţiunii de duminică, autorităţile au emis peste 180 de mandate de aducere pe numele membrilor grupării, peste 110 persoane fiind identificate şi duse pentru audieri la sediul DIICOT sau la sediul BCCO Iaşi, precum şi la sediul Poliţiei Iaşi, se arată într-un comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.

În urma percheziţiilor de duminică, anchetatorii au confiscat două arme de foc, două autoturisme de lux, 37 de sisteme informatice, două seifuri, acte de identitate presupuse a fi false, numeroase arme albe, bijuterii, aparatură electronică, telefoane mobile, CD-uri şi DVD-uri. La acţiune au participat peste 900 de poliţişti şi jandarmi din diferite structuri ale Ministerului de Interne, inclusiv lucrători ai serviciului de informaţii al instituţiei. Acţiunea a fost coordonată de procurorii DIICOT, la operaţiuni participând chiar şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Membrii grupării Corduneanu au trimis liderilor peste două milioane de euro proveniţi din furt, prostituţie, cerşetorie, tâlhării şi fraude, infracţiuni comise în Republica Moldova, Italia, Spania, Irlanda, Austria şi Germania, conform procurorilor DIICOT.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, gruparea a acţionat în perioada 2006- 2009, atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, membrii acestuia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă, infracţiuni informatice şi fraude economice.

Victimele traficului de persoane în care erau implicaţi membrii clanului erau exploatate sexual, obligate să cerşească sau să comită furturi. Infracţiunile economice aveau drept scop obţinerea de credite prin folosirea de acte false şi persoane interpuse, racolate în acest scop.

Printre persoanele audiate de anchetatori s-a numărat şi Felomela Neculau, expert contabil, soţia directorului societăţii Citadin, unitate care se ocupă de asfaltarea drumurilor şi se află în subordinea Primăriei Iaşi. De asemenea, a fost audiat în acest dosar şi Mircea Manolache, administratorul unei firme de taximetrie din Iaşi.

Surse din echipa de anchetatori susţin că Felomela Neculau ar fi lucrat pe post de contabil la două firme private apropiate clanului Corduneanu din Iaşi şi că ar fi eliberat mai multe adeverinţe contabile pentru obţinerea unor credite bancare în valoare totală de 200.000 de lei.

Cordunenii au fost reţinuţi în 10 octombrie 2004 după o acţiune coordonată de Parchetul instanţei supreme. Aceştia au fost monitorizaţi timp de un an, iar în clan au fost infiltraţi ofiţeri sub acoperire.

Ei au fost eliberaţi în 23 iunie 2005, când Tribunalul Iaşi a înlocuit măsura arestării cu obligaţia de a nu părăsi ţara. Motivaţia judecătorilor care i-au eliberat a fost că principalii martori ai acuzării şi-au schimbat declaraţiile, în timp ce interceptările telefonice pe baza cărora se susţinea trimiterea în judecată erau ilegale. Procesul a fost strămutat în 2005 la Tribunalul Cluj, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul Cluj a condamnat, în mai 2007, opt persoane din clanul Cordunenilor cu pedepse cu închisoarea între trei şi opt ani pentru trafic de droguri şi constituirea unui grup infracţional, alte două persoane fiind achitate.

Conform sentinţei Tribunalului Cluj, cea mai mare pedeapsă a primit-o Florinel Corduneanu, considerat la acel moment şeful clanului. El a fost condamnat la opt ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani după executarea pedepsei, pentru trafic de droguri şi organizare şi conducere a activităţii de trafic de droguri. Atunci, şase ani de închisoare a fost pedeapsa dată de Tribunalul Cluj, la care s-au adăugat doi ani de executat dintr-o condamnare anterioară.

Potrivit documentului citat, Mihai Silviu Corduneanu, zis Bulă, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de droguri şi constituire de grup infracţional, Cătălin Florin Dracea a fost condamnat la trei ani şi şase luni, Cătălin Bârsan şi Bogdan Leca la câte patru ani de închisoare, Cătălin Emacu, Ştefan Horobeţ şi Silviu Gâtlan la câte trei ani de închisoare. Constantin Bogdan şi Vasile Călin au fost achitaţi.

Patru dintre persoanele condamnate au făcut apel la sentinţa Tribunalului Cluj, cerând achitarea. În 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj a decis menţinerea pedepselor date în acest caz de către tribunal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici