ICCJ admite recursul în interesul legii privind creşterile salariale în Educaţie. Profesorii pot câştiga în instanţă diferenţele salariale cuvenite

ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.

881 afișări
Imaginea articolului ICCJ admite recursul în interesul legii privind creşterile salariale în Educaţie. Profesorii pot câştiga în instanţă diferenţele salariale cuvenite

ICCJ admite recursul în interesul legii privind creşterile salariale în Educaţie. Profesorii pot câştiga în instanţă diferenţele salariale cuvenite (Imagine: Mediafax Foto)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Ca efect al deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 şi nr.1/2009, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009", potrivit deciziei luate luni.

Decizia este obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, că prin legea privind salarizarea cadrelor didactice, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, salariile vor fi identice cu cele puse în plată în primele luni ale acestui an.

El a mai spus că sentinţele judecătoreşti "sunt neunitare" la nivelul României, precizând că acest lucru l-a spus procurorul general, care a formulat un recurs în interesul legii.

"După ce vom avea răspunsul de la ICCJ la recursul procurorului general, vom discuta eşalonarea, deoarece recursul va da o unificare, va da un răspuns indicat sentinţelor pentru toată lumea. Apoi vom vedea cum va fi făcută eşalonarea, în funcţie de modul în care va fi unificarea. Când venim cu o lege, nu va mai fi posibil să existe interpretări, aşa cum au fost în trecut", a mai spus Daniel Funeriu.

Ministrul a mai spus că, după ce va exista decizia ICCJ, se va putea vorbi despre "unificare".

"După ce avem decizia ICCJ, atunci vom putea discuta modul cum unificăm pentru perioada trecută, pentru toată perioada trecută, unde avem cadre didactice care au pierdut, altele care au câştigat din octombrie 2008 până în decembrie 2009 şi cazuri doar până în martie 2009", a explicat Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a precizat că, în cazul persoanelor care vor da în judecată după ce va exista decizia ICCJ, instanţele se vor raporta la această decizie a ICCJ.

"Opinia procurorul general este că ar trebui să se meargă pe Legea 221 până la data de 31 decembrie 2009, opinia care se desprinde ca opinie majoritară a instanţelor. Când va exista decizia ICCJ vor începe discuţiile pentru unificare pe trecut, pentru că oricine va da în judecată după acea decizie, pentru o anumită perioadă, va trebui să se raporteze la decizia Înaltei Curţi. După decizia ICCJ, pot exista noi procese. Decizia ICCJ este valabilă pentru noile procese de acum înainte", a explicat Funeriu.

El a mai spus că suma anuală care ar rezulta dacă s-ar aplica Legea 221 ar fi de două miliarde de lei anual, adică de 500 de milioane de euro anual.

Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, să mandateze Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile salariale pentru profesori.

Guvernul anunţa, săptămâna trecută, că va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, considerând că economia nu poate suporta la acest moment o creştere salarială de 50%.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, declara, vineri, pentru MEDIAFAX că este catastrofal ce face Guvernul prin anularea plăţii sumelor câştigate în instanţă, subliniind că respectarea deciziilor judecătoreşti nu ar fi destabilizat economia.

FSLI preciza că sunt 7.000 de hotărâri judecătoreşti irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 şi peste 50.000 de procese pe rol, iar nerecunoaşterea acestor reîncadrări pe posturi şi a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri irevocabile reprezintă o nerespectare a rolului pe care îl are un cadru didactic în educaţie.

Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a sesizat ICCJ cu recurs în interesul legii după ce s-a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar privind aplicarea Legii 221/2008 care se referă la creşterile salariale pentru personalul din învăţământ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici