IGPR: 4.000 de poliţişti rutieri acţionează pentru restricţionarea circulaţiei pe drumurile cu zăpadă

Aproximativ 4.000 de poliţişti rutieri acţionează pentru restricţionarea circulaţiei pe drumurile acoperite de zăpadă şi pentru a facilita intervenţia utilajelor de deszăpezire, informează duminică Poliţia Română.

259 afișări
Imaginea articolului IGPR: 4.000 de poliţişti rutieri acţionează pentru restricţionarea circulaţiei pe drumurile cu zăpadă

IGPR: 4.000 de poliţişti rutieri acţionează pentru restricţionarea circulaţiei pe drumurile cu zăpadă (Imagine: Adi Piclisan/ Mediafax Foto)

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere a fost suplimentat numărul poliţiştilor rutieri care acţionează în trafic.

"4000 de poliţişti rutieri acţionează pentru prevenirea evenimentelor rutiere deosebite, pentru restricţionarea circulaţiei pe drumurile afectate de fenomene meteo severe şi/sau pentru facilitarea intervenţiei utilajelor de deszăpezire. Poliţiştii acţionează în echipe mixte cu lucrători din cadrul CNADNR pe autostrăzi şi drumuri naţionale, precum şi pe cele deschise traficului internaţional", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Poliţiştii îi vor sancţiona pe şoferii care nu şi-au echipat autoturismele cu anvelope de iarnă, care nu respectă indicaţiile din trafic, precum şi pe administratorii drumurilor publice care nu îşi îndeplinesc obligaţiile.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă în zonele cu zăpadă, polei, gheaţă sau mâzgă şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de maşinile din faţă, pentru a putea opri în siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească frâna de motor.

Totodată, poliţiştii le recomandă şoferilor să se intereseze despre starea drumurilor şi să-şi echipeze autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă.

Zeci de drumuri din 29 de judeţe sunt acoperite cu zăpadă, pe autostrăzile A1 şi A2 carosabilul este umed, iar DN 59C Jimbolia - Sânnicolau Mare şi DN 6, în zona Cenad, din judeţul Timiş, precum şi autostrada Arad - Timişoara sunt închise, a anunţat CNADNR.

Drumurile naţionale acoperite de zăpadă sunt în judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Buzău, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Alba, Braşov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureş, Galaţi, Bacău, Suceava, Iaşi, Mureş, Vrancea şi Botoşani.

Autostrada Arad - Timişoara este închisă între kilometrii 503 şi 535, din cauza ninsorii abundente şi a vântului puternic, traficul fiind deviat pe DN 69 - Centură - DN 6. De asemenea, circulaţia rutieră a fost întreruptă în judeţul Timiş, pe DN 59C Jimbolia - Sânnicolau Mare, între kilometri 0-41 şi pe DN 6 Biled - frontiera Cedad, din cauza ninsorii şi a viscolului, urmând ca odată cu încetarea vântului să înceapă acţiunea de degajare a drumului.

Pe drumul naţional DN 1 sectorul Braşov - Predeal a fost restricţionat traficul pentru maşinile cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, din cauza viscolului şi a ninsorii.

De asemenea, CNADNR a precizat că atât Vama Nădlac, cât şi Vama Cenad au fost închise de autorităţile ungare.

Informaţii despre starea drumurilor naţionale pot fi obţinute de la dispeceratul CNADNR, la numerele de telefon 021/264.33.33 şi 021/9360 sau de pe site-ul www.cnadnr.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici