IGPR: Pornografia infantilă pe internet nu este un fenomen, dar există o vulnerabilitate

În România nu se poate vorbi despre un fenomen al pornografiei infantile pe internet, dar trebuie avută în vedere o anumită vulnerabilitate, în 2010 înregistrându-se 19 cazuri de această natură, iar anul trecut, 22, au arătat, vineri, oficiali ai Poliţiei Române.

671 afișări
Imaginea articolului IGPR: Pornografia infantilă pe internet nu este un fenomen, dar există o vulnerabilitate

IGPR: Pornografia infantilă pe internet nu este un fenomen, dar există o vulnerabilitate (Imagine: Andrei Michailov/Mediafax Foto)

În cadrul conferinţei de închidere a proiectului "Dezvoltarea capacităţii de prevenire şi investigare a cazurilor de pornografie infantilă pe Internet în România", chestorul Florentin Robescu a declarat, vineri, că 100 de poliţişti au fost instruiţi cu privire la metodele de combatere a pornografiei pe internet. De asemenea, un specialist de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate a efectuat un stagiu de pregătire la Biroul Interpol.

"Este încurajator că nu putem vorbi despre un fenomen al pornografiei infantile pe internet, însă trebuie să avem în vedere o anumită vulnerabilitate dată de utilizarea tot mai largă a internetului de către minori, fără ca aceştia să cunoască datele minime de protecţie", a spus Robescu.

Şeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Cătălin Dragotă, a declarat că au fost identificate o serie de moduri de operare ale persoanelor care săvârşesc infracţiunea de pornografie infantilă, de la postarea pe site-uri de materiale pornografice cu minori, până la racolarea de minori pentru realizarea unor asemenea materiale.

Potrivit lui Dragotă, din totalul cazurilor de pornografie infantilă din 2010, în cinci a fost vorba despre producerea de materiale pornografice cu minori, iar în 14, de distribuţia acestor materiale.

Anul trecut, şase dintre cazuri au fost legate de producerea de materiale pornografice cu minori, iar 16, de distribuţia de asemenea materiale.

Ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, a declarat, în cadrul conferinţei, că pornografia infantilă pe Internet a crescut la nivel internaţional şi a insistat asupra rolului pe care îl are prevenirea acestui fenomen.

În perioada februarie 2011 - decembrie 2011, Poliţia Română, în parteneriat cu Poliţia Norvegiană, a derulat campania de prevenire a victimizării copiilor pe Internet intitulată "Tu cui dai accept?".

Recomandarea campaniei preventive s-a referit la protejarea datelor personale pe care copiii sunt dispuşi să le ofere celor pe care îi cunosc prin intermediul internetului. Campania a presupus şi realizarea a două sondaje printre elevii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, unul la început şi unul la final.

Potrivit unui raport de cercetare a obiceiurilor de utilizare a internetului de către minori, peste 61 la sută dintre elevi au întâlnit întâmplător pe internet imagini sau mesaje pornografice.

Peste 26 la sută dintre elevi au admis că au postat pe un site sau au transmis pe internet altor persoane - copii sau adulţi - pe care nu le cunoşteau în viaţa reală, fotografii cu ei, comparativ cu peste 38 la sută în primul sondaj.

Totodată, la începutul campaniei, peste 58 la sută din elevi au declarat că au colegi care au transmis prin internet altor persoane necunoscute fotografii cu ei sau cu colegi de-ai lor, procentul acestora scăzând la 42,2 la sută în al doilea sondaj.

"Unul dintre comportamentele cele mai riscante este reprezentat de întâlnirea cu o persoană cunoscută prin intermediul Internetului. 12,3 la sută din elevii participanţi la sondaj au recunoscut că s-au întâlnit cu o persoană cu care interacţionaseră doar pe internet. De asemenea, 24,7 la sută cunosc colegi care să fi acceptat acest gen de întâlniri", se mai arată în raport.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici