ÎMPUŞCĂTURI în plină stradă la Arad: Un bărbat a tras în două persoane, după care s-a SINUCIS. Victimele atacului au DECEDAT

Două persoane - o femeie şi un bărbat - au fost împuşcate, sâmbătă, pe o stradă din Arad, de către un bărbat care ulterior s-a sinucis, potrivit unor surse din Poliţie.

3964 afișări
Imaginea articolului ÎMPUŞCĂTURI în plină stradă la Arad: Un bărbat a tras în două persoane, după care s-a SINUCIS. Victimele atacului au DECEDAT

ÎMPUŞCĂTURI în plină stradă la Arad: Un bărbat a tras în două persoane, după care s-a SINUCIS. Victimele atacului au DECEDAT (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Femeia împuşcată pe stradă, la Pecica (Arad), care fusese grav rănită, a murit, iar atacatorul, care era de asemenea în stare critică, a decedat şi el, potrivit reprezentanţilor Poliţiei şi Ambulanţei Arad.

Bărbatul care a împuşcat două femei în oraşul arădean Pecica a descărcat toate cele şase gloanţe din revolverul de provenienţă cehă pe care îl avea, dintre care patru au lovit victimele, unul a lovit un zid, iar cu ultimul s-a sinucis.

Procurorul de caz Corina Corbaciu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a declarat, sâmbătă, că agresorul, Ladislau Farcaş, avea 64 de ani, şi a împuşcat în stradă două femei, respectiv pe concubina sa şi pe cumnata acesteia, după care s-a sinucis cu aceeaşi armă.

Potrivit sursei citate, concubina bărbatului, Maria H., de 48 de ani, şi cumnata acesteia, Otilia M. , de 36 de ani, au coborât dintr-un autoturism Dacia alb în faţa unui magazin de la ieşirea din oraşul arădean Pecica spre Vama Nădlac.

Femeile au intrat la cumpărături iar când au ieşit au fost împuşcate.

"S-a tras cu un revolver şi au fost descărcate toate cele şase gloanţe", a precizat procurorul de caz Corina Corbaciu, adăugând că nu au fost identificaţi martori până la ora transmiterii acestei ştiri.

Anchetatorii au stabilit că agresorul a folosit un revolver de provenienţă cehă, marca Zastava, de calibru 9 mm, iar primele două gloanţe au nimerit-o şi au ucis-o pe loc pe concubina bărbatului, unul lovind-o în cap.

Corbaciu a afirmat că următoarele două gloanţe au nimerit-o pe cumnata femeii, care era soţia unuia dintre fraţii primei victime. Un glonţ a ajuns în toracele femeii, iar victima a murit câteva zeci de minute mai târziu, în pofida încercărilor medicilor de a o resuscita.

Un alt glonţ a ajuns în peretele magazinului.

În cele din urmă, agresorul s-a împuşcat, însă nu a murit pe loc, ci după aproximativ 30 de minute, timp în care medicii SMURD sosiţi au încercat resuscitarea bărbatului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu, agresorul nu deţinea autorizaţie pentru armă şi avea antecedente penale pentru furturi comise înainte de 1989.

Poliţiştii spun că asasinatul a fost sesizat la 112 de către un bărbat, care nu a fost identificat deocamdată.

Angajaţii magazinului în faţa căruia s-a petrecut incidentul au declarat că au auzit zgomote însă iniţial au crezut că este vorba despre petarde aruncate de nişte copii care se jucaseră mai devreme afară.

Magazinul nu deţine un sistem de supraveghere video şi nici alte camere nu există în zona unde a avut loc asasinatul.

Localnicii afirmă că agresorul şi concubina au locuit împeună 25 de ani, însă nu aveau copii, în timp ce a doua femeie moartă avea un băiat de 16 ani.

De asemenea, localnicii afirmă că bărbatul şi-a mai bătut concubina în câteva rânduri şi că acesta călătorea frecvent în străinătate.

Conform şefului Poliţiei Arad, Nicolae Bătrân, bărbatul locuia şi lucra în Austria şi venea la Arad o dată pe lună.

Bătrân a precizat că toate cele trei persoane sunt de etnie romă.

O echipă de criminalişti, coordonaţi de un procuror, desfăşoară ancheta la faţa locului, urmând să fie făcută expertiza balistică a pistolului folosit, care, cel mai probabil, a fost adus din Austria.

Cele trei cadavre au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Arad.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici