În Cluj, administratorii cimitirelor sunt obligaţi să facă triaj observaţional de Ziua Morţilor

  • Autorităţile din judeţul Cluj au luat măsuri organizatorice în ceea ce priveşte Ziua Morţilor, marcată în 1 noiembrie, când mii de oameni se strâng în cimitire pentru a aprinde lumânări la morminte
  • Astfel, administratorii cimitirelor sunt obligaţi să facă triaj observaţional
241 afișări
Imaginea articolului În Cluj, administratorii cimitirelor sunt obligaţi să facă triaj observaţional de Ziua Morţilor

Decizia a fost adoptată marţi de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj.

În ceea ce priveşte slujbele oficiate în biserici, decizia CJSU stabileşte că între enoriaşi trebuie păstrată o distanţă de cel puţin 2 metri, că la intrare persoanele trebuie să îşi dezinfecteze mâinile şi că în interiorul bisericilor este obligatorie purtarea măştii.

De asemenea, hotărârea prevede că administratorii cimitirelor sunt obligaţi să asigure triajul observaţional la accesul în cimitir, iar persoanele care prezintă simptome de infecţie respiratorie să nu fie lăsate să intre.

„Se interzice prezenţa la cavou a unui grup mai mare de şase persoane, care nu aparţin aceleiaşi familii”, se arată în decizie.

Totodată, în hotărârea CJSU Cluj se prevede că administratorii cimitirelor pot limita accesul în situaţia în care capacitatea cimitirului nu mai asigură posibilitatea respectării normelor de distanţare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici