Prima pagină » Social » În judeţul Suceava se circulă îngreunat din cauza ninsorilor

În judeţul Suceava se circulă îngreunat din cauza ninsorilor

Circulaţia rutieră în judeţul Suceava se desfăşoară îngreunat, sâmbătă dimineaţă, în urma ninsorilor căzute în ultimele ore, dar nu s-au înregistrat blocaje pe drumurile naţionale şi judeţene.
În judeţul Suceava se circulă îngreunat din cauza ninsorilor
Liliana Micu
27 nov. 2010, 11:29, Social

Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a declarat că pe drumurile naţionale se circulă îngreunat în urma ninsorilor abundente.

El a arătat că echipajele de deszăpezire împrăştie materiale antiderapante pe traseele drumurilor naţionale şi a menţionat că nu s-au înregistrat blocaje sau evenimente deosebite.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, a declarat că nu există blocaje nici pe drumurile judeţene şi că echipajele de deszăpezire acţionează cu materiale antiderapante.

El a spus că în zona pasului Puzdra mai multe autocamioane care aveau anvelope de vară au rămase blocate, sâmbătă dimineaţă, dar au fost tractate de un echipaj de deszăpezire, un caz similar fiind înregistrat şi pe DC 79, în comuna Şcheia.

Cadariu a precizat că aceste evenimente nu au determinat blocaje ale circulaţiei rutiere.