Incendiu la un supermarket din Călăraşi - VIDEO

Un incendiu a izbucnit, luni, la depozitul unui supermarket din municipiul Călăraşi, iar ulterior focul s-a extins şi în interiorul magazinului, la faţa locului intervenind pompierii militari cu zece autospeciale.

177 afișări
Imaginea articolului Incendiu la un supermarket din Călăraşi - VIDEO

Incendiu la un supermarket din Călăraşi (Imagine: Florin Buliga/Arhiva Mediafax Foto)

"În acest moment maşinile noastre de intervenţie se retrag de la locul incendiului. Operaţiunea de lichidare a focarelor de incendiu s-a încheiat. La faţa locului va rămâne o comisie formată din pompieri militari şi poliţişti pentru a evalua pagubele şi a stabili cauzele incendiului. La o primă evaluare, pagubele din interiorul magazinului propriu-zis nu sunt atât de mari precum păreau, practic focul nu a afectat rafturile, mărfurile şi mobilierul din interiorul supermarketului, ci doar mărfurile din depozit, fiind vorba despre produse alimentare şi electronice", a declarat Mihai Ionescu.

Locatarii din zonă spun că este posibil ca focul să fi izbucnit de la o ţigară sau de la o lumânare aprinsă aruncată probabil de copii într-un depozit de deşeuri reciclabile, aflat în aer liber lângă clădirea magazinului.

Ei afirmă, de asemenea, că vor cere proprietarului magazinului să găsească o altă modalitate de depozitare a acestor deşeuri pentru siguranţa clădirilor din apropiere, un bloc de locuinţe fiind situat la aproape 15 metri depărtare de supermarket.

La ora transmiterii acestei ştiri, personalul magazinului lucrează în continuarea pentru evacuarea mărfurilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Stuaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, locotenent Mihai Ionescu, incendiul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112.

El a precizat că nu sunt semnalate victime în incendiu, iar la faţa locului se acţionează pentru stingerea incendiului.

"S-a primit apelul la 112 prin care am fost solicitaţi la faţa locului. Din primele constatări reiese că incendiul a izbucnit de la depozitul magazinului, iar ulterior s-a extins în interiorul supermarketului. Nu sunt victime", a declarat Mihai Ionescu.

O maşină aflată în apropierea magazinului a fost distrusă de flăcări.

Mihai Ionescu a mai spus că deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului, acestea urmând să fie stabilite de o comisie.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii militari acţionează cu zece autospeciale pentru stingerea incendiului, intervenţia acestora fiind îngreunată din cauza fumului dens.

Surse din rândul personalului magazinului spun că există pericol de explozie din cauza unor recipiente aflate în depozit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Călăraşi, locotenent Mihai Ionescu, incendiul a fost localizat după aproape două ore, pompierii acţionând pentru stingerea focarelor care au mai rămas active, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În acest moment colegii mei lucrează la acoperiş, acolo încă există focare de incendiu, inclusiv la grinzile clădirii, şi nu vom părăsi perimetrul până când focarele care ar putea duce la reizbucnirea focului nu vor fi lichidate. În tot acest timp, personalul magazinului scoate marfa din supermarket, urmând ca după stingerea flăcărilor să procedăm la stabilirea cauzelor şi evaluarea pagubelor", a spus Mihai Ionescu.

Locotenentul Mihai Ionescu a precizat că în momentul izbucnirii incendiului magazinul era deschis, mai mulţi clienţi aflându-se în interior. Ulterior, atât personalul magazinului cât şi clienţii au fost evacuaţi.

"Au fost mai mulţi propietari de maşini care şi-au luat la timp autoturismele aflate în parcarea magazinului, iar, din câte ştiu, este distrusă o Dacie Papuc care se afla în apropiere de locul pe unde se face aprovizionarea supermaketului, zona depozitului. Este posibil să fie şi alte pagube la alte autoturisme, dar urmează să le evaluăm. Nu există persoane intoxicate sau răniţi. Magazinul este situat în apropierea unor blocuri, iar la faţa locului s-au deplasat ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Călăraşi şi ale SMURD", a mai spus Ionescu.

Fumul dens rezultat în urma incendiului a ajuns până la o sută de metri.

Prefectul de Călăraşi, Emil Muşat, a spus că tâmplăria de PVC de la câteva ferestre de la blocul aflat în apropierea magazinului a fost distrusă din cauza căldurii emanate de flăcări, iar mai multe geamuri au fost sparte.

De asemenea, Muşat a afirmat că magazinul este construit din două foi de tablă, iar la mijloc se află vată minerală care s-a aprins. El a precizat că magazinul a fost distrus în proporţie de 40 la sută, în urma incendiului.

I

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici