Incendiu puternic la Adjud: O hală în care se află autoturisme a luat foc

Un incendiu puternic a cuprins, miercuri, o hală în care se aflau cinci maşini, în Adjud, judeţul Vrancea. Alte patru autoturisme, aflate în parcare, au fost distruse, transmite corespondentul MEDIAFAX.

370 afișări
Imaginea articolului Incendiu puternic la Adjud: O hală în care se află autoturisme a luat foc

Incendiu puternic la Adjud: O hală în care se află autoturisme a luat foc

Mai multe echipe de pompieri intervin la incendiul izbucnit la hala în care se află mai multe maşini, în Adjud, dar focul a cuprins deja cel puţin nouă vehicule.

Potrivit primelor informaţii, oamenii care se aflau în interiorul halei au reuşit să iasă înainte de izbucnirea incendiului.

Reprezentanţii ISU Vrancea au anunţat că pentru stingerea incendiului intervin cinci echipaje, trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Hala se află la ieşirea din Adjud către Oneşti, iar focul s-a extins pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi.

Până la sosirea pompierilor, incendiul a cuprins cinci maşini aflate în interior şi alte patru parcate în curte.

La ora transmiterii acestei ştiri, salvatorii încearcă să localizeze incendiul şi la după ce vor stinge focul vor stabili cauza producerii incidentului şi valoarea pagubelor.

Taguri:
incendiu,
maşină,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici