Incendiu puternic la o pădure din Buzău

Pompierii din Buzău intervin, luni seara, pentru stingerea un incendiu care a cuprins o pădure şi vegetaţia uscată, pe raza comunei Nehoiu. Misiunea este îngreunată de vântul care bate cu putere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

663 afișări
Imaginea articolului Incendiu puternic la o pădure din Buzău

Incendiu puternic la o pădure din Buzău

Incendiul a izbucit la o pădure şi la vegetaţia uscată din satul Păltineni, comuna Nehoiu.

Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău, este cuprinsă de flăcări o suprafaţă de aproximativ patru hectare de pădure mixtă, foioase şi conifere, precum şi circa 10 hectare de vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş.

“Intervenţia este una dificilă, flăcările propagându-se cu repeziciune din cauza condiţiilor meteo nefavorabile - vânt puternic. În funcţie de dinamica intervenţiei se vor suplimenta efectivelor cu personalul care asigură permanenţa”, arată sursa citată.

La faţa locului acţionează peste 30 de pompieri cu o autospecială de stingere şi trei autospeciale de transport, operaţiunea fiind coordonată de Grupa Operativă a ISU Buzău.

În sprijin acţionează şi 15 jandarmi din cadrul IJJ Buzău, precum şi 20 de voluntari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici