Incendiul de la Timişoara a izbucnit din cauza unui scurtcircuit - VIDEO

Incendiul de la un depozit de materiale plastice şi vopseluri din Timişoara a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat, Sindia Vlaia.

74 afișări
Imaginea articolului Incendiul de la Timişoara a izbucnit din cauza unui scurtcircuit - VIDEO

Incendiul de la Timişoara a izbucnit din cauza unui scurtcircuit (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Erau un calculator, un malaxor şi un cântar electric care se aflau în depozitul respectiv în priză. Pe fondul furtunii de vineri seară, au fost întreruperi dese de curent, din această cauză, la o repornire a curentului, aparatele electronice au luat foc", a spus Sindia Vlaia.

Suprafaţa afectată de incendiu este de 1.500 de metri pătraţi.

Conform aceleiaşi surse, societatea care lucra în depozitul respectiv era asigurată, însă nu figura în evidenţele pompierilor cu autorizaţie pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

"Firma era asigurată, dar nu se afla în evidenţele noastre cum că ar avea autorizaţie pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, fiind astfel pasibilă de amendă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Banat, potrivit căruia valoarea pagubelor nu a fost încă stabilită.

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă seară, la un depozit de vopseluri şi materiale plastice, în Calea Şagului, din Timişoara, zona fiind evacuată deoarece în interior existau trei butelii, dintre care una a explodat.

Pompierii au reuşit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, să lichideze incendiul, construcţia fiind însă distrusă în totalitate, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Sindia Vlaia.

Video Stirileprotv.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici