Incendiul din Parcul Naţional Domogled s-a extins într-o zonă în care nu se poate ajunge pe jos | GALERIE FOTO

Incendiul izbucnit într-o pădure de pin negru de Banat, vineri, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, s-a extins pe o suprafaţă de trei hectare, într-o zonă imposibil de parcurs pe jos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

890 afișări
Imaginea articolului Incendiul din Parcul Naţional Domogled s-a extins într-o zonă în care nu se poate ajunge pe jos | GALERIE FOTO

Incendiul din Parcul Naţional Domogled s-a extins într-o zonă în care nu se poate ajunge pe jos

VEZI GALERIA FOTO DE MAI JOS

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, intervenţia de stingere a incendiului din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei continuă şi marţi. În total, acţionează aproximativ 140 de pompieri militari din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Timiş, precum şi angajaţi ai Direcţiei Silvice şi rangeri ai parcului.

“Elicopterele au efectuat deja o misiune de recunoaştere, două aruncări cu apă şi în momentul de faţă sunt în zbor. După recunoaşterea efectuată din elicopter, incendiul pare să se fi extins într-o zonă imposibil de parcurs pe jos, pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare”, au arătat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 15.00, în zona oraşului Băile Herculane, în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, iar sâmbătă se manifesta pe două hectare, la o plantaţie de pin negru de Banat şi subarboret şi exista pericolul extinderii la o pădure de fag.

Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 de metri, la 25 kilometri distanţă faţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat, şi este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade, potrivit ISU Caraş-Severin.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici