Începe un nou an şcolar: Peste 7.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi în zona grădiniţelor şi a şcolilor

Peste 7.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi, luni, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

294 afișări
Imaginea articolului Începe un nou an şcolar: Peste 7.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi în zona grădiniţelor şi a şcolilor

Începe un nou an şcolar: Peste 7.000 de poliţişti vor fi mobilizaţi în zona grădiniţelor, şcolilor

Poliţiştii vor organiza activităţi preventive, vor acţiona în trafic şi totodată vor supraveghea traseele folosite de către elevi şi părinţi către unităţile de învăţământ.

"Peste 7.000 de poliţişti vor acţiona în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara, pentru ca noul an şcolar să înceapă în siguranţă. Poliţiştii vor fi prezenţi pe toată durata anului şcolar în zona unităţilor de învătământ şi pe traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni şi pleca de la şcoală. De asemenea, în aceste zile, la nivel naţional, poliţiştii intensifică activităţile educativ-preventive şi de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licenţierii, existenţei inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării de răspundere civilă obligatorie. Pentru ca noul an şcolar să înceapă şi să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor", informează IGPR.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care copiii vin şi pleacă de la unităţile de învătământ.

Cele mai multe dintre faptele sesizate în anul şcolar trecut, respectiv 91% au avut loc în incinta unităţilor de învăţământ, restul petrecându-se în zona adiacentă acestora, informează IGPR, trei sferturi dintre acestea reprezentând furturi şi loviri sau alte violenţe, siguranţa copiilor nefiind afectată în mod grav.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici