- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Intervenţie a SRI pentru ridicarea unui obiect suspect, căzut în Drobeta Turnu Severin
Specialiştii Serviciului Român de Informaţii (SRI) au intervenit, luni seară, pentru ridicarea unui obiect suspect, care seamăna cu o paraşută, căzut în apropierea unei biserici din Drobeta Turnu Severin, poliţiştii şi jandarmii securizând zona pe parcursul operaţiunii.
Intervenţie a SRI pentru ridicarea unui obiect suspect, căzut în Drobeta Turnu Severin
Poliţiştii au fost sesizaţi, luni, în jurul orei 18.30, că în faţa bisericii din cartierul Kiseleff din Drobeta Turnu Severin a căzut un obiect suspect, care seamăna cu o paraşută şi care, la impactul cu solul, a produs un zgomot puternic.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi, care au încercuit zona şi au închis circulaţia pe strada din faţa bisericii.
De asemenea, numeroşi locatari au ieşit în stradă pentru a vedea despre ce este vorba, speriaţi de zgomotul puternic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterul apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei
-
Războiul din Ucraina, ziua 799. SUA acuză Rusia că foloseşte arme chimice / Replica Moscovei / Oraş pârjolit de ruşi în estul Ucrainei: doar turla bisericii a rămas intactă / Ne îndreptăm spre un război Rusia-NATO?
-
Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă
”S-a auzit puternic. A ieşit lumea afară, pe stradă, pentru că s-a speriat. A fost un zgomot ca şi când a căzut un acoperiş mare din tablă. Nu ştiu ce o fi! Ce se vede acolo, o paraşută”, a spus un locatar al unui bloc din zonă.
Totodată, au fost chemaţi şi specialişti ai SRI, care au verificat obiectul respectiv cu un detector.
”Apelul s-a primit în dispeceratul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, la orele 18.30. Am fost sesizaţi despre obiectul respectiv că a aterizat în apropierea lăcaşului de cult. La faţa locului a ajuns patrula mixtă formată din poliţişti şi jandarmi care a procedat la securizarea zonei. Am sesizat Serviciul Român de Informaţii. În urma investigaţiilor făcute de către echipa pirotehnică s-a stabilit că nu prezintă pericol pentru populaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mehedinţi, Nicolae Lohon.
Obiectul suspect a fost ridicat în siguranţă de către specialiştii SRI şi predat Serviciului de arme, explozivi şi substanţe periculoase al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, pentru a stabili cu exactitate natura acestuia.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că obiectul pare a fi paraşuta unui avion de mici dimensiuni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO