Daniel David a explicat contextul deciziei: „Legea 198/2023 impunea anumite constrângeri, lăsând însă și libertăți importante, gândite cu scopul de a fi folosite diferit de actori diferiți (ex.: școli profesionale, licee tehnologice, operatori economici etc.)”. Ministrul a precizat că se află într-o vizită în Elveția „pentru a mă reasigura că facem bine ce facem”.
Ministrul a anunțat că „vechiul model al «școlilor profesionale» fiind astfel înlocuit cu acest nou model, care are toate avantajele celui vechi, dar aduce opțiuni în plus pentru elevi”.
Conform noului sistem, „elevii vor putea obține calificarea de nivel 3 numai pe filiera tehnologică, după clasa a XI-a, cu sau fără cadrul dual”.
O parte dintre absolvenți „vor intra rapid pe piața muncii, considerându-li-se învățământul obligatoriu parcurs”, în timp ce alții „își vor continua studiile liceale, obținând nivelul de calificare 4 sau 5 (în studii postliceale sau terțiare non-universitare), după bacalaureat fiind eligibili și pentru studii universitare. Pentru un demers logic și articulat, încurajăm și susținem și învățământul dual la nivel universitar”.
„Prin acest demers – dublat de introducerea noului curriculum, care va fi disponibil în curând, inclusiv pentru filiera tehnologică – sper ca elevii să caute cu încredere această modalitate educațională, nu să o vadă, cum se mai întâmplă uneori acum, ca pe o variantă reziduală/periferică a filierelor teoretice sau vocaționale, generând în unele zone și cote crescute de analfabetism funcțional”, a mai precizat David.