Iohannis, detalii despre sumele care vor ajunge la sănătate şi educaţie prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

  • Klaus Iohannis oferă detalii despre sumele ce vor ajunge în sănătate, educaţie şi alte domenii prin PNRR.
  • În serviciile de sănătate urmează să ajungă 3 miliarde de euro, iar la educaţie 4 miliarde.
  • Circa 30 de milioane de euro va beneficia România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care urmează să fie supus aprobării Executivului şi ulterior trimis Comisiei Europene pentru negociere.
165 afișări
Imaginea articolului Iohannis, detalii despre sumele care vor ajunge la sănătate şi educaţie prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Iohannis, detalii despre sumele ce vor ajunge la sănătate şi educaţie prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Cele circa 30 de milioane de euro de care va beneficia România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR ) - care urmează să fie supus aprobării Executivului şi ulterior trimis Comisiei Europene pentru negociere - reprezintă „o şansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar şi societăţii româneşti o rezistenţă sporită în cazul unor viitoare crize,” a spus Iohannis.

În ceea ce priveşte reformele, Iohannis a spus că se va pune un accent major pe îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate prin dezvoltarea reţelei de spitale, crearea de centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile şi dotarea acestora cu aparatură, cabinete cu facilităţi de screening, diagnostic precoce şi monitorizarea pacienţilor cronici: „Dorim să alocăm pentru acest obiectiv 3 miliarde de euro”.

De asemenea, PNRR va permite finanţarea dezvoltării unei reţelei de autostrăzi, în paralel cu promovarea unui transport cât mai puţin poluant.

„Ne propunem să alocăm pentru acest domeniu 4,5 miliarde de euro”, a afirmat preşedintele.

PNRR este „o oportunitate extraordinară şi pentru sistemul de educaţie din România”. Programul „România educată” va beneficia de o finanţare de circa 4 miliarde de euro: „Vom avea astfel şcoli sigure, curate, cu dotări moderne şi laboratoare, dar vom investiţii de şcoli verzi, eficiente energetic şi adaptate provocărilor climatice. Totodată vom investi în dezvoltarea sistemelor de educaţie timpurie, dar şi în pregătirea specialiştilor în meseriile viitorului prin investiţii în învăţământul dual. Şcolile din comunităţile dezavantajate vor beneficia de noi măsuri de sprijin şi servicii suplimentare pentru că educaţia din România nu îşi mai permite să piardă niciun copil”.

Conform preşedintelui, digitalizarea va fi o parte importantă în educaţie, iar accentul se va pune pe două componente: formarea competenţelor digitale şi asigurarea resurselor educaţionale digitale.

Elevii studenţii şi cadrele didactice trebuie să fie pregătiţi şi sprijiniţi să acceseze aceste instrumente digitale ne propunem să investim în acest demers 780 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici