Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au precizat că la incendiul din Baloteşti s-a acţionat pe parcursul nopţii, iar de joi dimineaţă au mai rămas în dispozitiv trei autospeciale de stingere.
La ora transmiterii ştirii, mai există doar un singur focar în centrul halei, unde arderea are loc cu flacără, în rest fiind vorba de ardere mocnită. Momentan, nu se poate intra în interior.
Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au susţinut că depozitele care au luat fost, marţi seara, în Baloteşti, nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu, din 2016 până în prezent firma care le administrează fiind amendată de două ori.
Incendiul a izbucnit marţi seară, în jurul orei 19.00, şi a cuprins o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi.
Citeşte şi: FOTO | Percheziţii în Argeş la un suspect de terorism, convertit la Islam în urmă cu doi ani, într-o închisoare din Franţa / Ţinta sa ar fi fost Baza Militară Mihail Kogălniceanu, din Constanţa
Citeşte şi: Carmen Dan: 840 ambulanţe, 270 autospeciale SMURD şi 9 aeronave, pregătite pentru a interveni pe caniculă/ Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru această vreme
Citeşte şi: Conducerea ANAF îi răspunde lui Sorin Grindeanu, care l-a îndemnat pe premierul desemnat să schimbe echipa de la ANAF
Citeşte şi: O adolescentă şi un bărbat care sărise să o salveze s-au înecat în Dunăre, pe braţul Borcea
Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Bulgariei despre aderarea la spaţiul Schengen