Jafuri la o sală de jocuri din Mangalia şi la o benzinărie din Agigea

Persoane mascate au jefuit, în noaptea de joi spre vineri, la interval de câteva ore, o sală de jocuri din Mangalia şi o staţie de carburanţi din localitatea constănţeană Lazu, în ambele cazuri personalul fiind ameninţat cu pistoale, însă în cazul jafului din Lazu arma fiind de jucărie.

74 afișări
Imaginea articolului Jafuri la o sală de jocuri din Mangalia şi la o benzinărie din Agigea

Jafuri la o sală de jocuri din Mangalia şi la o benzinărie din Agigea (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, inspectorul Radu Croitoru, primul jaf a avut loc la câteva miunute după miezul nopţii, la o sală de jocuri mecanice amplasată la parterul unui bloc din Mangalia. Astfel, în jurul miezului nopţii, după plecarea ultimului client, casierul a scos banii din casetele de la cele patru aparate electronice şi a luat şi suma de 9.900 de lei ce se afla într-o cutie metalică dintr-o încăpere din spatele sălii. Banii proveneau din încasările din ziua respectivă, iar cei 9.900 lei reprezentau banii necesari pentru efectuarea unor plăţi, în total strângându-se aproximativ 11.000 de lei.

Casierul nu a încuiat însă uşa de la intrare şi, în timp ce număra banii, în sală au intrat două persoane care purtau cagule de culoare neagră. Unul dintre ei avea în mână un pistol şi i-a solicitat casierului să îi dea toţi banii. Ulterior, el le-a declarat poliţiştilor că nu a fost ameninţat, direct, cu arma şi că imediat a acţionat butonul de panică, după care cei doi au luat de pe masă banii şi au fugit.

Sala de jocuri este monitorizată de o firmă de pază şi intervenţie, ai cărei reprezentanţi au ajuns la locul faptei la un minut şi 40 de secunde de la declanşarea butonului de panică de către casier, fără însă ca autorii să fie depistaţi.

Al doilea jaf a avut loc în jurul orei 03.45, într-o staţie de alimentare cu carburanţi având punctul de lucru în satul Lazu. Două persoane care aveau feţele acoperite au pătruns în staţia de carburabnţi şi, după ce le-au ameninţat pe casiere cu un pistol de jucărie, au sustras din casa de marcat aproximativ 500 de lei. Deşi angajatele au acţionat butonul de panică, societatea fiind monitorizată de o firmă de pază, sistemul de alarmare nu s-a declanşat.

Ambele firme erau dotate şi cu sisteme de monitorizare video, astfel că anchetatorii speră să aibă indicii care să-i ducă la autorii faptelor.

Radu Croitoru precizează că poliţiştii au făcut imediat verificări şi investigaţii în locurile unde au fost comise faptele, precum şi în localurile de alimentaţie publică din apropiere şi au organizat filtre de circulaţie pentru depistarea autorilor şi spun că, potrivit primelor date, se pare că cele două tâlhării nu au fost comise de aceiaşi autori.

"După semnalmentele acestora se pare că nu este vorba despre aceleaşi persoane, dar luăm în considerare toate varianele posibile", a mai spus Radu Croitoru, care a precizat că în cele două cauze se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici