Jandarmii din Galaţi au fost ameninţaţi cu moartea şi atacaţi cu ranga în timpul intervenţiilor

Jandarmii din Galaţi au fost ameninţaţi cu moartea şi atacaţi cu ranga în timpul unor intervenţii care au avut loc în ultimele 24 de ore, unul dintre bărbaţii recalcitranţi reuşind să lovească maşina de serviciu a oamenilor legii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2961 afișări
Imaginea articolului Jandarmii din Galaţi au fost ameninţaţi cu moartea şi atacaţi cu ranga în timpul intervenţiilor

Jandarmii din Galaţi au fost ameninţaţi cu moartea şi atacaţi cu ranga în timpul intervenţiilor

Primul incident a avut loc într-un bar din Galaţi, unde echipajul de jandarmi a fost trimis să liniştească mai persoane care consumau alcool în faţa barului şi vorbeau foarte tare, deranjând vecinii. Unul dintre participanţi a făcut scandal când jandarmii i-au cerut să intre în bar şi a fost dus la maşina de intervenţie pentru a fi legitimat.

Bărbatul a lovit, însă, autospeciala jandarmilor, provocând-i daune, apoi scandalul a continuat la secţia de Poliţie unde scandalagiul, împreună cu un prieten au fost duşi de jandarmi.

Cei doi au fost amendaţi cu 700 de lei, fiecare, iar cel care a lovit maşina jandarmilor este cercetat pentru ultraj.

„Jandarmii i-au solicitat acestuia să îi urmeze la autospeciala jandarmeriei pentru a-l putea identifica, bărbatul refuzând şi continuând ameninţările, motiv pentru care acesta a fost condus forţat, iar în momentul în care a fost urcat în maşină a început să o lovească cu picioare, provocându-i avarii. Totodată, unul dintre prieteni, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, supărat de faptul că jandarmii îi conduc amicul la secţia de poliţie, a început să le adreseze injurii oamenilor legii, în mod repetat, motiv pentru care a fost condus, şi acesta, la autospecială unde împreună cu prietenul său a ajuns la sediul secţiei de poliţie pentru identificare şi luarea măsurilor legale. În secţia de poliţie, bărbatul în vârstă de 39 ani şi-a continuat şarada de injurii însă a trecut şi la ameninţări cu moartea asupra jandarmilor şi familiilor lor”, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi.

Al doilea incident în care au fost implicaţi jandarmii gălăţeni în ultimele 24 de ore s-a produs în municipiul Tecuci, unde jandarmii au fost anunţaţi prin dispecerat că un grup de persoane ascultă muzică pe stradă. Când au fost rugaţi să oprească petrecerea stradală, aceştia au refuzat, iar un bărbat de 43 de ani i-a atacat pe jandarmi cu o rangă. Agresorul a fost imobilizat, încătuşat şi condus la o secţie de Poliţie.

„În timp ce purtau discuţii cu apelantul, la faţa locului şi-a făcut apariţia un bărbat având o rangă metalică în mână, care a început să ameninţe cu moartea jandarmii, îndreptându-se spre aceştia cu intenţia de a-i lovi. Pentru oprirea bărbatului şi a acţiunii agresive a acestuia, oamenii legii au folosit mijloacele din dotare, cel în cauză fiind încătuşat şi condus la sediul poliţiei pentru identificare şi luarea măsurilor legale”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi.

În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru ultraj.

Taguri:
jandarm,
randă,
moarte

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici