Laura Oprean: Voi analiza o posibilă candidatură la DNA, după ce MJ stabileşte procedura

Şeful interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Oprean, a spus că nu poate analiza eventualitatea unei candidaturi la conducerea DNA decât după ce Ministerul Justiţiei va elabora un regulament de organizare, adăugând că a transmis MJ o listă cu potenţiali procurori-candidaţi.

270 afișări
Imaginea articolului Laura Oprean: Voi analiza o posibilă candidatură la DNA, după ce MJ stabileşte procedura

Laura Oprean (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

"Eu mi-am manifestat deschiderea pentru colaborarea interinsituţională în funcţie de cadrul ce se va stabili de către minister pentru derularea procedurii. Personal îi încurajez pe colegi să participe în această procedură. Sunt convinsă că un procuror DNA trebuie să conducă Direcţia Naţională Anticorupţie şi că viitorul şef se află printre procurorii DNA. Toată chestiunea legată de nominalizare a avut un carcter confidenţial. Dacă cei în cauză îşi asumă o nominalizare atunci este opţiunea lor", a declarat, joi, Laura Oprean, într-o conferinţă în care a fost prezentat bilanţul pe 2012 al DNA.

Procuroarea Oprean a declarat că şi-a manifestat deschiderea şi că îi încurajează pe colegi să participe în această procedură.

Legat de nominalizarea unor persoane, Oprean a spus că nu vrea să dea nume "pentru ca ceilalţi să nu se simtă descurajaţi" sau să considere că ar fi privilegiaţi în această procedură.

"Am formulat un răspuns la adresa MJ. Nu sunt propriu-zis propuneri. Nu e vorba de a propune pe cineva, ci e vorba de persoane care eu consider că ar trebui să aibă un cuvânt de zis în această procedură. E o chestiune ce ţine de confidenţialitate", a mai arătat Oprean.

Procuroarea Laura Oprean a adăugat că se va gândi la momentul la care va şti exact care este procedura de selecţie a procurorilor şefi. "Deocamdată MJ nu a comunicat în ce procedură se va desfăşura acest examen. Voi aprecia la acel moment. Voi analiza", a conchis Oprean.

În 20 februarie, Ministrul Justiţiei a solicitat procurorilor din conducerea Ministerului Public să-i comunice, până la 25 februarie, nume de candidaţi pentru funcţiile de procuror general al României, procuror şef al DNA şi procuror şef al DIICOT.

Potrivit angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul MCV, Ministerul Justiţiei a anunţat că va declanşa, în perioada următoare, o nouă procedură de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se arată într-un comunicat de miercuri al MJ.

"Totodată este necesară începerea procedurii pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), mandatul domnului procuror Codruţ Olaru urmând să expire la data de 25 martie 2013", arată MJ.

Marţi, Pivniceru a spus că săptămâna viitoare va declanşa procedura de selecţie, precizând şi că are 30 de nume de procurori-candidaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici