Liderii de sindicat de la Dacia Piteşti: Greva continuă

Liderii Sindicatului de la Dacia Automobile Piteşti consideră că declaraţiile conducerii companiei privind încetarea negocierilor sunt menite să pună presiune asupra sindicaliştilor, aceştia anunţând că greva generală va continua.

88 afișări
Imaginea articolului Liderii de sindicat de la Dacia Piteşti: Greva continuă

Liderii de sindicat de la Dacia Piteşti: Greva continuă (Imagine: Mediafax Foto)

Liderii Sindicatului de la Dacia Automobile Piteşti consideră afirmaţiile directorului de comunicare , Liviu Ion şi ale directorului executiv juridic, Mihai Acsinte "drept un element de presiune asupra sindicaliştilor, care sunt menite să-i sperie şi să-i determine să revină la serviciu cu revendicările nerezolvate".

"Suntem 7.600 în greva, adică 76 la sută din numărul sindicaliştilor de la Dacia , aşa că este adevărat că unii angajaţi lucrează, dar noi am spus de la început acest lucru. Faptul că administraţia nu vrea să mai negocieze cu noi până când nu ne întoarcem la muncă este o presiune şi o ameninţare. Nu noi liderii decidem dacă vom reveni la muncă sau nu, ci masele de sindicalişti. Noi, liderii, suntem doar purtătorii de cuvânt ai greviştilor", a declarat Ion Iordache, vicepreşedintele sindicatului de la Dacia Automobile Piteşti

"Ei au decis să continuăm greva generală, iar faptul că am fost catalogaţi drept inflexibili la negocieri este o minciună. Nu poţi să negociezi însă mereu aceeaşi ofertă în fond, prezentată mereu sub o altă formă. Deci greva generală de la Dacia Automobile continuă, iar pe cei de la administraţie îi aşteptăm cu oferte realiste, nu cu presiuni şi ameninţări", a arătat Iordache.

Reprezentanţii administraţiei Dacia Automobile Piteşti au anunţat, miercuri după-amiază, că negocierile patronatului cu sindicatul uzinei se sistează până când muncitorii vor relua lucrul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici