Liderul Federaţiei Alma Mater a semnat la Cotroceni Pactul pentru educaţie

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, vineri, la Cotroceni pe liderul Federaţiei sindicale Alma Mater, Răzvan Bobulescu, la începutul întâlnirii acesta semnând Pactul naţional pentru educaţie.

18 afișări
Imaginea articolului Liderul Federaţiei Alma Mater a semnat la Cotroceni Pactul pentru educaţie

Liderul Federaţiei Alma Mater a semnat la Cotroceni Pactul pentru educaţie (Imagine: Mediafax Foto)

Bobulescu a venit la Cotroceni însoţit de cinci reprezentanţi ai Federaţiei sindicale. La începutul întâlnirii, Bobulescu l-a felicitat pe şeful statului pentru iniţiativa legată de pactul pentru educaţie şi pentru faptul că a rămas deschis dialogului, astfel încât documentul să poată fi încă semnat.

Potrivit lui Bobulescu acest fapt dovedeşte că şeful statului nu are „ranchiună pe cei care nu spun «Yes» din prima”.

Băsescu i-a răspuns că nu poartă astfel de ranchiună. Bobulescu i-a cerut şefului statului Pactul pentru educaţie pentru a-l semna, precizând că va face acest lucru cu stiloul personal. Băsescu a râs şi i-a răspuns: "Deci îl luaţi". "Oricum e mai bun decât cel al Preşedinţiei", a spus Bobulescu râzând.

După semnarea pactului, Băsescu şi Bobulescu au dat mâna, liderul Federaţiei Alma Mater zicând: "Să ne ajute Dumnezeu".

"Pentru mine şi chiar pentru proces, aşa cum el se desfăşoară în continuare, era vital să fie semnat de Alma Mater, sunteţi singurii care reprezentaţi învăţământul superior", a precizat Traian Băsescu.

Bobulescu l-a completat spunând că "Alma Mater" reprezintă şi cercetarea. Băsescu i-a spus lui Bobulescu că oamenii politici responsabili de soarta Europei susţin că singurul substitut pentru creşterea preţului energiei şi pentru toate nevoile viitoare este cunoaşterea. "Până acum era energia, de acum înainte este cunoaşterea", a declarat şeful statului.

Traian Băsescu a mai apreciat că este bine că pactul este semnat de organizaţii beneficiare ale acestuia, cum este Alma Mater şi nu doar de partidele politice.

Reprezentanţi din partea a 15 ONG-uri din domeniul învăţământului, precum şi preşedintele Academiei Române au semnat în 10 martie, la Cotroceni, alături de preşedintele Traian Băsescu, Pactul Naţional pentru Educaţie. cu o săptămână în urmă, şeful statului semnase documentul, alături de reprezentanţii partidelor parlamentare şi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

Alma Mater nu a semnat iniţial Pactul naţional pentru educaţie, apreciind că acesta enunţă doar principii generale, iar sindicaliştii nu au fost consultaţi în elaborarea lui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici