Locul din România, unde oamenii străzii primesc o nouă şansă la viaţă | FOTO

Complexul de servicii „Sfântul Francisc” aparţine Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Timişoara şi a fost inaugurat în urmă cu patru ani, în urma unei investiţii de aproximativ un milion de euro, bani europeni. În cadrul complexului, aflat pe strada Telegrafului din Timişoara, există un serviciu social, funcţionează o cantină socială, precum şi un centru rezidenţial pentru persoanele fără adăpost. Centrul are o capacitate de 54 de locuri, însă, pe perioada iernii, acestea sunt insuficiente.

„Centrul este împărţit în trei componente mari. Prima fază este serviciul de triaj, care înseamnă intrarea persoanelor fără adăpost. Acolo pot veni pentru a beneficia strict de igienizare, de deparazitare, echipare, servicii medicale, informare cu privire la ce drepturi au în comunitate, de ce pot beneficia. Dacă doresc să rămână, avem componenta de urgenţă. Acolo începe procesul efectiv de lucru cu ei, de evaluare iniţială, vedem care sunt nevoile lor, care sunt problemele lor şi în funcţie de asta se stabileşte echipa multidisciplinară, care plănuieşte împreună cu beneficiarul ce este de făcut pe viitor. Dacă sunt din alt judeţ, o lună de zile au dreptul să stea în centru, îşi identifică ei aici ceva de lucru şi vor să rămână în Timişoara. Dacă nu, noi în această perioadă luăm legătura cu judeţul de provenienţă, îi anunţăm că au o persoană aflată în situaţie de risc, pe care noi o s-o redirecţionăm spre judeţul de unde vin. Sunt foarte mulţi din Moldova şi din Oltenia. Majoritatea oamenilor fără adăpost sunt bărbaţi, 90%”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, şeful centrului rezidenţial pentru persoanele fără adăpost, Delia Murariu.

În cazul persoanelor fără adăpost din judeţul Timiş care vor să rămână în centru şi să fie sprijinite pentru a se reintegra în societate, acestea pot beneficia inclusiv de cazare şi masă gratuite pe o perioadă de cel mult doi ani. În tot acest timp, 60% din veniturile realizate trebuie să le depună într-un cont, pentru a avea cu ce să se întreţină atunci când pleacă din centru.

„Marea majoritate a persoanelor fără adăpost nu au acte de identitate. În primul rând, ne ocupăm să le facem actele de identitate. Dacă o persoană este aptă de muncă, identificăm un loc de muncă. Dacă are probleme medicale, vedem ce putem face, încadrare în grad de handicap, obţinere pensie de invaliditate. Dacă este bătrân, ne ocupăm să vedem dacă îi găsim loc la un cămin de bătrâni. Dacă este bătrân şi nu are niciun venit, vedem de unde găsim vechime, să le facem pensia. Dacă le găsim familia, este şi mai ideal, dar mai puţine cazuri am avut în care familia a fost un sprijin pentru noi. Toţi cei care muncesc şi toţi cei care realizează orice fel de venit, chiar şi din ajutorul social, au obligaţia contractuală să-şi depună 60% din venit într-un cont, pentru a-i ajuta atunci când pleacă de aici. Sunt cazuri în care vin cu o grămadă de datorii la diverse bănci, ori alea trebuie achitate. Sunt unii şi cu probleme cu alcoolul. Vara, mulţi care au probleme cu alcoolul preferă să stea pe stradă. Aici nu au voie să vină în stare de ebrietate, nu au voie să consume alcool. Avem în centru oameni care vin şi pleacă. Îi primim înapoi. Sunt foarte multe cazuri care nu au mai revenit din cauza restricţiilor. Aici nu pot să facă ce vor. Aici nu vii ca la hotel să dormi. Noi le cerem programul de la serviciu, se ia legătura cu angajatorii. Îi urmărim în vederea reintegrării sociale”, a afirmat Delia Murariu.

Printre beneficiarii centrului rezidenţial pentru persoanele fără adăpost din Timişoara se numără şi Alexandru Silvester, în vârstă de 66 de ani. Bărbatul aproape şi-a pierdut auzul, a rămas fără apartament şi a locuit într-o colibă din lemn timp de aproape 20 de ani. În acest moment, Alexandru Silvester este ajutat să se pună pe picioare de către reprezentanţii centrului, în care locuieşte din anul 2015, după ce soţia Steluţa i-a murit de cancer. Înainte, pentru că nu avea o stare materială prea bună, venea zilnic la cantina socială a Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei Timişoara, lângă care a fost construit centrul, pentru a primi o masă caldă zilnic, gratuit.

„Steluţa a mai fost măritată o dată, avea trei copii. Fostul soţ a bătut-o foarte mult. Eu i-am dat o singură palmă, pentru că stătea pe pervaz şi mi-a fost teamă că o să cadă. Foarte bine m-am înţeles cu ea. După ce a murit, am fost depresiv, plângeam mereu, n-am mai putut să stau în colibă şi am fost primit la centru. Nu am avut niciodată probleme cu alcoolul, toată viaţa am muncit pe unde am putut. Aici la centru mă simt ca într-o familie”, a povestit Alexandru Silvester.

Acum, bărbatul este la pensie, iar reprezentanţii centrului rezidenţial de pe str. Telegrafului l-au ajutat să primească un aparat auditiv şi au depus actele necesare pentru ca acesta să poată locui într-un azil din Timişoara.

O şansă la o viaţă nouă a primit şi Grigore Ugorceag, în vârstă de 50 de ani. Bărbatul a fost la un pas de moarte în anul 2015, după ce a fost lovit de tren. A rămas cu o pareză facială şi cu piciorul stâng mai scurt cu cinci centimetri decât cel drept. Din cauza problemelor de sănătate, nu a mai putut lucra.

„M-am născut în Bistriţa, am avut o copilărie grea, am fost abuzat de un frate vitreg”, povesteşte Grigore.

În anul 1976, a ajuns la Jimbolia, după ce mama s-a recăsătorit, iar bărbatul a lucrat pe unde a putut pentru a câştiga o pâine. Acum 19 ani, a plecat din Jimbolia şi pe unde a mers la muncă, i-a rugat pe patroni să-i ofere şi lui o cameră unde să doarmă. Au fost perioade în care Grigore a fost nevoit să doarmă chiar şi pe stradă.

De un an şi câteva luni, bărbatul a ajuns la centrul rezidenţial din Timişoara, pentru că nu a mai putut să muncească şi nici să se întreţină după ce a fost lovit de tren.

„Aici este mai mult decât bine. Acum sunt la pensie. Visul meu este să scap de cârje, să pot să mă fac bine, iar apoi vreau să încerc să lucrez pe undeva. Sunt programat la operaţie pentru proteză de şold, la Spitalul Judeţean Timişoara, să pot şi eu să merg”, a precizat Grigore Ugorceag.

Din 2015 şi până în prezent, aproximativ 500 de persoane fără adăpost au trecut pragul centrului rezidenţial de pe str. Telegrafului din Timişoara, fiind ajutate să înceapă o viaţă nouă.