LOTO 6 DIN 49: Premiul cel mare, de peste 6,3 milioane de euro, nu a fost câştigat

Premiul categoriei I la LOTO 6/49, de peste 6,3 milioane de euro, nu a fost câştigat în urma celor două trageri speciale de Paşte efectuate duminică, la care au fost extrase numerele 41, 2, 27, 28, 30 şi 42, respectiv 6, 48, 34, 12, 22 şi 38.

1154 afișări
Imaginea articolului LOTO 6 DIN 49: Premiul cel mare, de peste 6,3 milioane de euro, nu a fost câştigat

LOTO 6 DIN 49: Premiul cel mare, de peste 6,3 milioane de euro, nu a fost câştigat (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax foto)

Astfel, reportul la categoria întâi a jocului LOTO 6/49 a ajuns la 30.248.417 de lei.

La categoria a II-a a jocului LOTO 6/49 (cinci numere ghicite din şase), la prima extragere, s-au înregistrat 23 de câştiguri a câte 27.533 de lei, iar la cea suplimentară, 25 de câştiguri a câte 24.573 de lei.

Nici premiul cel mare de la JOKER nu a fost câştigat, reportul categoriei întâi a acestui joc ajungând la 3.965.556 de lei.

La LOTO 5/40, reportul categoriei întâi a ajuns la aproape un milion de lei (999.433 de lei), nici aici nefiind vreun câştigător.

La tragerile speciale de Paşte de duminică, pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, s-a participat, cu acelaşi bilet, la două trageri: cea principală şi cea suplimentară.

Jocurile LOTO 6/49, JOKER şi 5/40 au beneficiat de suplimentări ale fondului de câştiguri al categoriei I pentru cea de-a doua tragere. Astfel, la LOTO 6/49, fondul a fost mărit cu 200.000 de lei, la Joker, cu 100.000, iar la Loto 5/40, cu 50.000 de lei.

La jocurile Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc a fost organizată o singură tragere, neînregistrându-se vreun câştigător la categoria I a acestora.

Premiul categoriei I a jocului Loto 6/49 a fost câştigat ultima dată în 15 noiembrie 2012, fiind în valoare de peste 2,8 milioane de lei. Anul trecut, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori, cel mai mare câştig obţinut fiind de peste 20 de milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici