Lucian Bode, despre cazul bărbatului mort la Piteşti: ”Sunt convins că se va face urgent lumină”

  • Cazul bărbatului din Piteşti mort după ce a fost imobilizat de poliţişti a fost preluat de un procuror.
  • Lucian Bode: ”Sunt convins că se va face urgent lumină.”
541 afișări
Imaginea articolului Lucian Bode, despre cazul bărbatului mort la Piteşti: ”Sunt convins că se va face urgent lumină”

Lucian Bode, despre cazul bărbatului mort la Piteşti: ”Sunt convins că se va face urgent lumină”

Ancheta a fost preluată de un procuror, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, despre cazul de la Piteşti, unde un bărbat a murit la puţin timp după ce a fost imobilizat de poliţişti: „Sunt convins că se va face urgent lumină”.

„Cunosc această situaţie. (...) Am primit două veşti - o veste care m-a bucurat şi una care m-a întristat foarte tare. Vestea care m-a bucurat, despre care se vorbeşte puţin, este că azi prin profesionalismul structurilor MAI, am salvat viaţa a doi oameni. Azi un bărbat cu un minor în braţe a ameninţat că se aruncă de la etajul opt. Mobilizând structurile MAI am reuşit prin dialog să îl determinăm să renunţe la acest gest pe un bărbat de 32 de ani. El şi copilul de patru ani sunt în siguranţă datorită profesionalismului. Am primit şi o veste care m-a întristat, anume tragedia de la Piteşti. Pentru mine, ca ministru al Afacerilor Interne, când moare un om în timpul unei intevenţii ISU, poliţie, jandarmerie, este cu adevărat o tragedie”, spune Lucian Bode.

El precizează că, în timp ce asigurau intervenţia ISU la un incendiu, poliţiştii de la Secţia 2 Piteşti au încercat să încătuşeze un bărbat de 63 de ani „aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, care refuza să părăsească locaţia şi devenise recalcitrant”.

„Din păcate, bărbatul a intrat în stop cardio respirator şi cu toată intertvenţia echipajului de ambulanţă, din păcate acesta a decedat. Ancheta a fost preluată de un procuror şi sunt convins că se va face urgent lumină în acest caz. Cine este vinovat de moartea acestui om indiferent cum s-a comporat el. Eu de fiecare dacă tuturor angajaţilor MAI le cer să intervină cu calm şi responsabilitate”, conchide ministrul de Interne.

Un bărbat de 63 de ani, din Piteşti, a murit la puţin timp după ce a fost imobilizat de poliţişti, pentru că refuza să iasă dintr-un restaurant unde era incendiu. Cei care au intervenit sunt cercetaţi pentru purtare abuzivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
bode,
piteşti,
deces

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici