MAE lansează portalul e-VIZA pentru cetăţenii străini

Portalul e-VIZA, destinat facilitării obţinerii vizelor pentru cetăţenii străini care doresc să viziteze România, va fi disponibil începând de joi, a anunţat, miercuri, secretarul general al MAE, Sorin Moise, într-o conferinţă de presă.

286 afișări
Imaginea articolului MAE lansează portalul e-VIZA pentru cetăţenii străini

MAE lansează portalul e-VIZA pentru cetăţenii străini (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Portalul va permite cetăţenilor străini "să iniţieze procedura de obţinere a vizelor de oriunde s-ar afla, utilizând serviciul internet. Acest lucru va însemna, desigur, o scurtare substanţială a timpului de procesare a vizelor şi a timpului pe care un cetăţean străin îl va petrece în această procedură şi va avea, de asemenea, beneficiul important al programării electronice de acasă la ghişeu pentru interviul final în faţa consulului", a precizat Sorin Moise.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative, iar valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 16,690 milioane de lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă este de 14,187 milioane de lei, iar suma alocată de Ministerul de Externe este de 2,5 milioane de lei.

Potrivit secretarului general al MAE, prin lansarea acestui portal România "intră într-un club select" ce numără câteva state care mai folosesc acest tip de portal, precum Marea Britanie, Australia, Turcia sau SUA. Totodată, portatul va permite obţinerea "pentru statul român pe termen mediu şi lung a unor avantaje evidente în plan economic, având în vedere interesul pe care cetăţenii străini sperăm că-l vor avea în accesarea acestui tip de proiect şi ne gândim, în special, la faptul că vom atrage mai mulţi turişti străini, vom atrage mai mulţi investitori străini, vom atrage mai mulţi studenţi străini prin intermediul acestui instrument modern de obţinere a unei vize de intrare în România", a spus Sorin Moise.

Totodată, portalul vine "în întâmpinarea unei realităţi" cu care se confruntă MAE, şi anume "lipsa de personal suficient în cadrul misiunilor diplomatice din exterior şi din cadrul Centralei", a mai spus Moise.

Începând de joi, orice străin care va dori să vină în România va putea intra pe portal, a cărui adresă este http://evisa.mae.ro,
unde, introducând un set minim de informaţii: nume, cetăţenie, scopul călătoriei, va afla dacă are sau nu nevoie de viză. În cazul în care are nevoie, solicitantul primeşte un răspuns detaliat şi va putea încărca pe portal documentele necesare obţinerii vizei. După aprobarea dosarului, el va putea să-şi aleagă data şi intervalul orar pentru a se prezenta la consulat în vederea depunerii documentelor în original.

Conform unui comunicat al MAE, în urma aderării la UE, România a demarat implementarea tuturor măsurilor necesare în scopul punerii în aplicare, în viitor, a întregului acquis Schengen, inclusiv în ceea ce priveşte eliminarea controalelor la frontierele interne. Printre aceste măsuri se număra şi realizarea unui nou sistem naţional performant care să permită centralizarea cererilor de vize formulate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici