MAI, apel la responsabilitate de Paştele Catolic

  • Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au făcut vineri un apel la responsabilitate de Paştele Catolic.
  • Aceştia au făcut recomandări pentru persoanele care vor participa la slujbele religioase.
255 afișări
Imaginea articolului MAI, apel la responsabilitate de Paştele Catolic

„Facem din nou apel la responsabilitate şi la maturitate pentru a înţelege că toate măsurile dispuse de autorităţi pentru a preveni răspândirea virusului trebuie respectate pentru a ne proteja pe noi şi pe cei din jur. Vă reamintesc că în noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20.00-2.00, pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic”, a declarat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Acesta a spus că purtarea măştii de protecţie în mod corect rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în lăcaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religoioase.

„Recomandăm ca deplasarea credincioşilor către lăcaşurile de cult să se realizeze astfel încât să se evite formarea unor grupuri mari de persoane. De asemenea, accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult se va face astfel încât să se asigure o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 metri între persoane”, a mai spus Monica Dajbog.

Ea a anunţat că peste 5.000 de pompieri vor asigura intervenţiile în caz de nevoie şi că peste 4.200 de poliţişti de frontieră vor fi zilnic la datorie.

În medie, vor acţiona zilnic în acest weekend 10.000 de poliţişti, dar şi peste 4.000 de jandarmi.

Paştele Catolic se celebrează, anul acesta, duminică, 4 aprilie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici