MAI vrea ca 15 la sută din taxele şi tarifele practicate să fie preluate ca venituri proprii

Ministerul Administraţiei şi Internelor vrea ca 15 la sută din taxele şi tarifele practicate, care au ca destinaţie bugetul de stat, să fie preluate pentru cheltuieli materiale şi de capital ale instituţiei, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă supus dezbaterii publice până în 3 septembrie.

25 afișări
Imaginea articolului MAI vrea ca 15 la sută din taxele şi tarifele practicate să fie preluate ca venituri proprii

MAI vrea ca 15 la sută din taxele şi tarifele practicate să fie preluate ca venituri proprii (Imagine: Viorel Dudău/Mediafax Foto)

Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă se propune reţinerea în regim de venituri proprii de către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) şi structurile subordonate a unei cote de 15 la sută din sumele reprezentând taxe şi tarife cuvenite bugetului de stat, astfel încât să se poată asigura fondurile necesare funcţionării acestora, prin completarea surselor bugetare, în prezent insuficiente.

În nota de fundamentare a proiectului de act normativ se arată că măsura este dispusă "având în vedere actualul context economico-financiar care are ca efect imposibilitatea asigurării prin bugetul de stat a fondurilor necesare funcţionării instituţiei".

Totodată, actul precizează că neasigurarea fondurilor necesare ministerului pentru funcţionarea structurilor din subordinea acestuia "constituie o situaţie extraordinară", care afectează interesul general public "şi a cărei rezolvare nu poate fi amânată".

Astfel, articolul 1 al proiectului stabileşte că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, MAI are dreptul la o cotă de 15 la sută din sumele realizate din aplicarea taxelor şi tarifelor practicate conform legii de structurile proprii şi care au ca destinaţie bugetul de stat".

De asemenea, proiectul de act normativ prevede ca sumele corespunzătoare cotei de 15 la sută să reprezinte "venituri proprii" ale instituţiei, care urmează să fie utilizate pentru acoperirea cheltuielilor materiale şi de capital ale ministerului.

Dacă actul normativ va fi aprobat, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, modul de constituire şi utilizare a acestor venituri.

Proiectul a fost supus dezbaterii publice, pe site-ul ministerului - www.mai.gov.ro - până la data de 3 septembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici