Mănescu: Avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat sâmbătă, la Topliţa în judeţul Hunedoara, că infrastructura feroviară din România este "rămasă în urmă" şi că susţine reabilitarea acesteia prin folosirea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă.

378 afișări
Imaginea articolului Mănescu: Avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă

Mănescu: Avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă

Ministrul Ramona Mănescu, prezentă în localitatea hunedoreană Topliţa, la inaugurarea unui drum judeţean, a afirmat că infrastructură feroviară este foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar "rămasă în urmă".

"E păcat că avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă. Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 kilometri la oră, circulăm cu 40", a afirmat ministrul Transporturilor, menţionând că transportul cu trenul ar putea constitui alternativa la deplasarea cu maşina, după modelul altor state.

Mănescu a adăugat că reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare se află în atenţia Ministerului Transporturilor, inclusiv în discuţiile pe care instituţia le-a avut cu reprezentanţii Uniunii Europene.

"Intenţionăm să le oferim oamenilor o alternativă la lipsa şoselelor, a autostrăzilor. În orice stat civilizat se circulă mult mai comod, mult mai uşor, cu trenul. Şi mult mai ieftin. Doar în România nu se circulă nici cu trenul, nici cu maşina. Cu maşina pentru că nu ai pe unde, iar cu trenul pentru că arată aşa cum arată, şi infrastructura feroviară este din ce în ce mai greu să fie utilizată la parametri normali", a spus ministrul Transporturilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici