MApN nu comentează referirile la militarii români din documentele militare secrete apărute în presă

MApN precizează, la solicitarea MEDIAFAX, în contextul informaţiilor potrivit cărora printre cele 90.000 de documente militare secrete publicate în presa internaţională apar date care vizează militari români, că nu comentează materiale apărute în presă despre operaţiunile militare din Afganistan.

45 afișări
Imaginea articolului MApN nu comentează referirile la militarii români din documentele militare secrete apărute în presă

MApN nu comentează referirile la militarii români din documentele militare secrete apărute în presă (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

"Ministerul Apărării Naţionale nu face comentarii în legătură cu informaţiile publicate de mass-media pe tema operaţiunilor militare din Afganistan", a precizat Ministerul luni, la solicitarea MEDIAFAX.

Precizările MApN vin după ce site-ul postului Deutsche Welle a anunţat că documentele dezvăluite de site-ul WikiLeaks.org conţin referiri la operaţiuni ale militarilor români din Afganistan, inclusiv un raport privind moartea unui copil afgan, precum şi planuri ale insurgenţilor care vizau militari români.

Potrivit documentelor, pe 22 martie 2007, brigada specială Diablo raportează o misiune efectuată de militari români, prezentând detalii despre operaţiune, inclusiv informaţia că, cel mai probabil, în apropierea bazarului Puli Alam, convoiul a lovit mortal un copil afgan. Politia afgană a oprit convoiul şi, la ora transmiterii raportului, militarii români se aflau la centrul districtual Muhammad Agha.

Un alt raport, datat 7 noiembrie 2006, prezintă planurile de răpire puse la cale de mollahul Dadullah, care s-ar fi aflat în regiunea pakistaneză Waziristan. Conform documentelor, printre cei vizaţi de planurile de răpire ale insurgenţilor se numărau diplomaţi străini şi militari români din regiunea Kandahar.

Potrivit Deutsche Welle, printre zecile de mii de documente obţinute de site-ul WikiLeaks există zeci, poate chiar sute de referiri la prezenţa trupelor româneşti în Afganistan.

Site-ul WikiLeaks a postat aproximativ 90.000 de rapoarte clasificate despre conflictul din Afganistan, inclusiv despre amploarea violenţelor din această ţară şi uciderea unor civili.

Casa Albă nu a dezminţit veridicitatea acestor rapoarte ale serviciilor americane de informaţii. Sursa scurgerii de informaţii pare să fie un analist militar american, arestat în Irak pentru dezvăluirea de infromaţii clasificate, potrivit publicaţiei britanice Daily Express, care adaugă că în incidentele privind moartea unor civili au fost implicaţi şi militari britanici.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici