MApN: Starea de sănătate a militarilor răniţi în Afganistan este bună

Starea de sănătate a militarilor din Batalionul 280 Manevră, răniţi în Afganistan miercuri seară este bună, informează Ministerul Apărării Naţionale.

32 afișări
Imaginea articolului MApN: Starea de sănătate a militarilor răniţi în Afganistan este bună

MApN: Starea de sănătate a militarilor răniţi în Afganistan este bună (Imagine: Mediafax Foto)

MApN precizează că plutonierul Dănuţ Buzatu şi fruntaşul Ionuţ Dumbravă au fost externaţi şi se află la recuperare la subunităţi.

Pe de altă parte, fruntaşul Emanuel Cornel Berdei a fost operat în timpul nopţii trecute urmând ca medicii să stabilească, joi, dacă va fi transportat la Spitalul militar din Kandahar, iar caporalul Ionuţ Bogdan Ciubotaru se află în continuare internat la Spitalul militar din Baza Lagman pentru tratament de specialitate.

Cei patru militari au fost răniţi în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat în timp ce se aflau în misiune pe autostrada A1, Kandahar-Kabul.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte situaţia militarilor răniţi şi asigură familiile acestora că beneficiază de cele mai bune îngrijiri medicale, precizează Ministerul Apărării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici