În complicata lume a rețelelor sociale, un concept preluat din cultura americană a devenit un adevarat fenomen în ultima vremei: „masculul de vitrină” sau „masculul performativ”. Termenul, lansat pe TikTok, a pătruns tot mai mult în discuțiile despre identitate, relații și comportamente masculine care se abat de la modelul „macho”. Deși la început părea doar o etichetă culturală plină de ironie, fenomenul a declanșat o serie de reacții contradictorii. Totul este expus, de la amuzament până la critici dure care acuză o nouă formă de toxicitate masculină, scrie La Stampa.
Pe platformele de socializare, profilul acestui tip de bărbat este destul de clar conturat. De regulă, este vorba despre un bărbat heterosexual care adoptă stiluri și interese atipice pentru stereotipurile masculine:
În esență, este un tipar masculin ce se distanțează de arhetipul clasic al „bărbatului puternic”, mascul alpha, îmbrățișând o sensibilitate culturală mai aliniată cu gusturi percepute ca fiind „feminine”.
Aici apare și controversa. Cei care critică acest fenomen susțin că manifestarea nu ar fi una sinceră. În viziunea lor, acești bărbați își construiesc o imagine progresistă și un stil „soft” exclusiv. Și totul doar pentru a-și spori succesul în interacțiunile romantice.
Pe scurt: ar juca un rol de bărbat sensibil pentru a seduce femeile, fără a crede cu adevărat în valorile pe care le afișează.
Această perspectivă i-a făcut pe „masculii de vitrină” o țintă a ironiilor online. Astfel, estetica lor este descrisă ca fiind „premeditată” și lipsită de autenticitate.
În replică, susținătorii acestui tipar resping acuzațiile. Ei vin cu o întrebare legitimă: de ce bărbații care deviază de la normele tradiționale sunt automat considerați falși? Dacă un bărbat manifestă interes pentru literatura feministă sau își exprimă deschis sensibilitatea, înseamnă neapărat că are o față ascunsă?
În ultima perioadă, conceptul a fost analizat de publicații de renume, precum The New York Times și The Guardian. Mai mult, în diverse orașe ale lumii – de la New York și Seattle până la Jakarta – utilizatorii au organizat competiții publice. Acestea s-au manifestat exploziv la granița dintre ironie și manifest cultural, pentru a desemna „cel mai performativ bărbat”.
Pe rețelele sociale, actorul Jacob Elordi este frecvent prezentat ca un exponent al acestui fenomen, deși referirile la adresa lui sunt mai degrabă autoironice decât critice.
Într-o eră în care normele de gen sunt intens dezbătute, contestate și renegociate, apariția acestui termen aduce în discuție o întrebare fundamentală:
Dacă ne adaptăm comportamentul pentru a obține acceptare socială, nu suntem, de fapt, cu toții… „performativi”?
În cazul unui răspuns afirmativ, întreaga dezbatere riscă să se transforme într-un cerc vicios: orice individ care încearcă să evolueze sau să-și depășească condiționările ar putea fi suspectat de intenții ascunse.
Indiferent dacă este vorba despre o transformare autentică a masculinității sau doar despre o nouă etichetă culturală ironică, fenomenul „masculul de vitrină” sau „performativ”, scoate la iveală tensiunile dintre autenticitate, imaginea proiectată și presiunile sociale. Iar dezbaterea este în mod evident departe de a se fi încheiat.