Măsuri pentru eradicarea focarului de gripă aviară din judeţul Tulcea

Comandamentul Antiepizootic judeţean s-a întrunit, sâmbătă, la Tulcea, unde s-au stabilit măsurile pentru eradicarea focarului de gripă aviară, vânătorii având misiunea de a organiza vânători de control la păsările sălbatice şi să colecteze cadavrele acestora pentru analize specifice.

2 afișări
Imaginea articolului Măsuri pentru eradicarea focarului de gripă aviară din judeţul Tulcea

Măsuri pentru eradicarea focarului de gripă aviară din judeţul Tulcea

În coordonarea Prefectului judeţului, instituţiile implicate în controlul şi eradicarea bolii, au elaborat un plan de măsuri în baza căruia, vânătoarea să poată fi controlată.

Conform deciziei Preşedintelui Comandamentului Antiepizootic Central, orice abatere a vânătorilor de la obligaţiile ce le revin conform programului de monitorizare pentru controlul bolii va atrage automat oprirea vânătorii.

Totodată, inspecţia gospodăriilor din localitatea tulceană Murighiol continuă.

Vvineri şi sâmbătă, în localitatea Murighiol au fost inspectate 53 de gospodării, unde s-au găsit: 580 de găini, 41 de curci, 79 de raţe, 149 de gâşte, de unde s-au recoltat 27 de probe sânge şi 156 de tampoane traheale de la galinacee.

De asemenea, autorităţile continuă şi activitatea de monitorizare a localităţilor din zona de supraveghere.

Probele prelevate până în prezent, de la păsări domestice şi sălbatice, din zona de protecţie şi în localităţile cuprinse în zona de supraveghere, au fost examinate în laborator, iar rezultatele obţinute, inclusiv cele de vineri şi sâmbătă, fiind negative în privinţa virusului gripei aviare.

Echipe mixte, alcătuite din medici veterinari din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea şi reprezentanţi ai celorlalte instituţii implicate în eradicarea bolii, monitorizează starea de sănătate a păsărilor din întreg judeţul Tulcea, prin examene clinice, dar şi prin prelevare de probe de sânge, tampoane cloacale şi traheale, care sunt trimise spre examinare la laborator.

Cu sprijinul echipelor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, se verifică respectarea restricţiilor privind mişcarea animalelor, transportul şi comercializarea păsărilor şi a produselor provenite de la acestea.

Ministerul Sănătăţi Publice a anunţat că este în curs de finalizare a acţiunii de vaccinare antigripală a locuitorilor din localităţile aflate în zona de protecţie.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a confirmat, miercuri, un focar de gripă aviară la păsări dintr-o gospodărie din Murghiol, judeţul Tulcea, insituţia informând Comisia Europeană despre apariţia acestuia. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a stabilit că tulpina acestuia este de tip H5N1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici