Mazăre, la DNA Constanţa: S-a pus în mişcare urmărirea penală pentru patru fapte de abuz în serviciu

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a prezentat, vineri, la DNA Constanţa, la ieşire spunând că a luat la cunoştinţă începerea urmăririi penale pentru patru fapte de abuz în serviciu, vizând terenurile de la Castel şi Cazino, pentru că nu a concediat funcţionari şi pentru neexecutarea unei decizii.

219 afișări
Imaginea articolului Mazăre, la DNA Constanţa: S-a pus în mişcare urmărirea penală pentru patru fapte de abuz în serviciu

Mazăre, la DNA Constanţa: S-a pus în mişcare urmărirea penală pentru patru fapte de abuz în serviciu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)

Radu Mazăre a ajuns la DNA Constanţa în jurul orei 13.00, îmbrăcat în haine groase şi cu geanta cu schimburi la el, aceeaşi geantă cu care a mers, zilele trecute, la DNA Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Te ia frigul în alea (hainele lui obişnuite - n.r.). Aşa că sunt obligat să vin cu accesorii: pufoaica şi geanta, normal", le-a explicat el jurnaliştilor prezenţi.

Primarul Constanţei a petrecut mai puţin de zece minute în prezenţa procurorilor anticorupţie, spunând, la ieşirea din sediul DNA, că i-a fost adusă la cunoştinţă începerea urmăririi penale, "adică ultima fază înainte de fi trimis în instanţă".

"Am luat cunoştinţă că s-a pus în mişcare urmărirea penală pentru terenul de la Castel, vândut în 2004, pentru terenul de la Cazino - ăla pentru care sunt în proces la Bucureşti, din 2007 (ambele terenuri sunt în staţiunea Mamaia - n.r.), pentru că nu am dat afară funcţionarii publici, în 2008, şi pentru că Primăria nu a executat o hotărâre de instanţă unde noi spunem, eu şi cei din subordinea mea, că nu putea fi executată. Asta-i tot - patru bucăţi de abuz în serviciu", a spus Radu Mazăre.

De altfel, la sosirea la DNA, el a afirmat că în cazul celor două terenuri, este vorba despre vânzări stabilite de Consiliul Local (CL) Constanţa, evaluate de un evaluator şi negociate, "nu sub valoarea evaluării", de către o comisie a CL.

"După ce cetăţeanul semna cu comisia Consiliul ui Local şi plătea avansul, primarul semna contractul. (...) Şi acolo sunt acuzat eu, nimeni altcineva: nici evaluator, nici consilieri locali, nici nimeni", a spus Radu Mazăre.

Primarul Radu Mazăre spunea, în octombrie 2014, că pentru vânzarea terenului de sub Cazinoul din Mamaia a fost trimis în judecată în 2008 de DNA Bucureşti, dar că în prezent este urmărit penal de DNA Constanţa pentru vânzarea unei jumătăţi din terenul respectiv, precizând că acuzaţiile sunt diferite.

Şi în 6 februarie, Mazăre s-a prezentat la DNA Constanţa, el spunând atunci că a fost chemat de procurori pentru un dosar în care este suspect, vizând un teren din staţiunea Mamaia care a fost vândut de Consiliul Local Constanţa.

"Astăzi merg la DNA Constanţa într-un dosar în care sunt vreo două-trei acuzaţii, una dintre ele fiind pentru un teren vândut în staţiunea Mamaia, în anul 2004, terenul de sub celebra clădire castel. Castelul a fost privatizat şi terenul a fost ulterior cumpărat de la Consiliul Local, prin votul Consiliului Local şi cu evaluare. Eu sunt suspect în dosarul ăsta de la DNA Constanţa de mai multă vreme, pentru fel de fel de bazaconii din astea. (...)", spunea în 6 februarie Radu Mazăre, înainte de a intra la DNA.

Atunci, el a ieşit de la DNA după aproape 20 de minute, spunând că i-a fost adusă la cunoştinţă o nouă acuzaţie, de abuz în serviciu, pentru că nu a suspendat din funcţie patru funcţionari ai primăriei trimişi în judecată în dosarul privind atribuirea nelegală de terenuri.

"S-a extins urmărirea penală, fiind acuzat de abuz în serviciu, pentru că nu am suspendat din funcţie patru funcţionari publici care au fost trimişi în judecată în dosarul mare din 2008 (n.r. - dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri), aşa cum spune procurorul că scrie la lege. Sunt nişte funcţionari publici ai primăriei care ar fi trebuit să fie suspendaţi din funcţie. Primăria are 500 de angajaţi, este un serviciu de personal, se fac referate, primarul aprobă, el nu poate să decidă de capul lui, am să merg şi am să văd care e situaţia. Mi-au adus la cunoştinţă că de ce nu i-am suspendat din funcţie şi că şi-au luat leafa nelegal", declara la acea dată Radu Mazăre.

Tot atunci, Direcţia Naţională Anticorupţie arăta, într-un comunicat de presă, că procurorii DNA Constanţa au dispus extinderea urmăririi penale faţă de Radu Mazăre, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În ordonanţa de extindere a urmăririi penale se arăta că, în 24 octombrie 2008, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a membrilor unei comisii de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa, din care făceau parte: primarul Radu Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi Bogdan Ghiţulescu, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

"De la acea dată şi până în prezent, suspectul Mazăre Radu Ştefan, deşi avea obligaţia legală, conform art. 86 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, nu a dispus suspendarea următorilor: Racu Constantin, Dospinescu Ramona Daniela, Marica Ion şi Chircă Nora Alina, din funcţiile publice pe care le deţineau în cadrul Primăriei Constanţa, faptă care a avut ca efect plata nelegală a drepturilor salariale către persoanele respective precum şi obţinerea unor foloase necuvenite pentru acestea", susţineau procurorii DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici