Mazăre: Nu vă faceţi probleme, nu intru la nicio prescriere după noile coduri

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat marţi că în cazul acuzaţiilor pentru care este judecat de Curtea de Apel Bucureşti nu intervine prescrierea faptelor odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală.

300 afișări
Imaginea articolului Mazăre: Nu vă faceţi probleme, nu intru la nicio prescriere după noile coduri

Radu Mazăre (Imagine: Thomas Campean/ Mediafax Foto)

"Nu vă faceţi probleme, nu intru la nicio prescriere, să se facă expertiza şi apoi discutăm", a spus Radu Mazăre, referindu-se la o expertiză ce urmează să fie finalizată şi care vizează terenurile ce ar fi fost vândute sau retrocedate nelegal, pentru care a fost trimis în judecată, alături alte 36 de persoane, foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici.

Primarul Radu Mazăre a spus, la finalul şedinţei de judecată, că instanţa a dispus să fie făcută această expertiză de către un expert neutru, care să spună dacă evaluatorul desemnat de primărie a subevaluat sau nu acele terenuri.

"Valorile lor au fost date de evaluatorul primăriei, care a fost luat pe bază de licitaţie. Angajatul DNA-ului a venit şi a spus: «Nu, evaluatorul a spus că face 100 de euro, nu făcea 100 de euro, făcea 300, 200 prejudiciu Mazăre». Noi am solicitat procurorului să desemneze un expert care să facă o expertiză şi să vedem dacă evaluarea dată de evaluatorul nostru este ireală. A refuzat. Instanţa, după ani şi ani de zile, a spus: «Da, nu putem să-l judecăm pe Mazăre decât dacă avem o expertiză făcută de un expert neutru, care să spună dacă evaluatorul desemnat de primărie a subevaluat sau nu». Nu angajatul DNA-ului, pentru că acela este subiectiv, dacă ia bani de la DNA, va spune ce spune procurorul", a declarat primarul municipiului Constanţa.

La termenul de marţi al procesului, procurorul de şedinţă a cerut instanţei, în baza noului Cod de procedură penală, să dispună renunţarea la această expertiză.

"Obiectivele care au fost avute în vedere nu au fost fixate de instanţă, ci de inculpaţi", a arătat procurorul DNA în faţa instanţei.

Cererea procurorului a fost respinsă de completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti.

Primarul Radu Mazăre a catalogat cererea procurorului anticorupţie drept o "bagabonţeală".

"Să vii şi să soliciţi în instanţă să nu se mai efectueze expertizele, când instanţa a aprobat acest lucru, când tu nu ai făcut o expertiză şi să vrei să mă judeci pe mine - că nu mă judecă pentru mită, nu mă judecă pentru corupţie, mă judecă pentru subevaluări -, şi să nu permiţi să aflăm adevărul", a mai spus Radu Mazăre, la ieşirea din sala de judecată.

În cadrul dezbaterilor, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a dispus trimiterea unei adrese către Ministerul Mediului, pentru a fi identificat regimul juridic al plajelor aferente municipiului Constanţa şi staţiunii Mamaia, din 1998 până în prezent.

Avocaţii edilului Constanţei au declarat, pentru MEDIAFAX, că nu au stabilit deocamdată modul în care se vor folosi de noile reglementări ale celor două coduri care au intrat în vigoare la 1 februarie, spunând că aşteaptă mai întâi finalizarea expertizei terenurilor.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit un nou termen de judecată la 1 aprilie.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.

Prejudiciul în această cauză a fost estimat la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro în dauna municipiului Constanţa, potrivit DNA.

În acest dosar, alături de Radu Mazăre sunt judecaţi Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu, Ion Marica - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii, Dan Miron - fost consilier municipal, Cristian Tălpău şi Nora Alina Chircă - consilieri juridici, precum şi Bogdan Ghiţulescu - fost consilier juridic.

De asemenea, au fost trimişi în judecată Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu - funcţionare în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, precum şi mandatari, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite - Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe -, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale şi interpuşii cumpărători de terenuri.

Cele 37 de persoane sunt acuzate că au încălcat Legea 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate.

"Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează: Mazăre Radu Ştefan (prin firmele Nisipuri SA), mama şi fratele acestuia (prin firma APV Media Turism), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma Habitat şi Ambient SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele Pomacost SA şi Aqualand SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma Holland Develompment Group SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen", preciza DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici