Medicii, despre cei şase militari răniţi în accidentul de joi seara: Starea generală este bună. Sunt conştienţi, echilibraţi hemodinamic

Medicii de la Spitalul Militar „Dr. Carol Davila” anunţă că starea de sănătatea a celor şase militari răniţi în accidentul de joi seara este bună, "fiind echilibraţi hemodinamic şi respirator, conştienţi şi cooperaţi, orientaţi temporo-spaţial, fără semen de deficit motor."

411 afișări
Imaginea articolului Medicii, despre cei şase militari răniţi în accidentul de joi seara: Starea generală este bună. Sunt conştienţi, echilibraţi hemodinamic

Medici, despre sănătatea celor şase militari răniţi în accidentul de joi seara: Starea generală a militarilor internaţi este bună. Sunt conştienţi, echilibraţi hemodinamic

Din evaluarea zilnică, clinică şi paraclinică, realizată de către echipa medicală multidisciplinară, constituită din medici specialişti în neurochirurgie; chirurgie toracică; ATI; ortopedie-traumatologie, oftalmologie şi imagistică medicală, au rezultat următoarele evoluţii, după cum urmează:

În cazul unuia dintre pacienţi, în cursul zilei vineri s-a intervenit chirurgical, practicându-se: "reducerea deschisă şi osteosinteza a maleolei tibiale interne stângi cu un sistem constituit din 2 boşe şi şurub de titan de 4,5 mm; reducerea deschisă şi osteosinteza pe fixator extern a fracturii epifizei distal stânga completă cu osteosinteza internă cu placă de titan şi 8 şuruburi blocante; reducerea închisă şi osteosinteza cu broşă centromedulară a falangei proximale a degetului II stâng; debridarea, toaletarea şi pansarea plăgilor escoriate şi sutura plăgilor prin tăiere de la nivelul feţei posterioare a antebraţului stâng", explică doctorii.

Post-operator starea pacientului a fost una bună, sub tratament analgesic, anticoagulant, antibiotic şi gastro-protector.

Toţi pacienţii sunt sub supraveghere medicală, urmând tratament pentru profilaxia durerilor, cortioterapie, antibioterapie, profilaxia ulcerului de stres şi stabilizarea parametrilor biologici, fiind evaluaţi din punct de vedere neurologic, ortopedic şi neurochirurgical, în evoluţie. În funcţie de evoluţia stării de sănătate echipa medicală multidisciplinară va decide etapele tratamentului medical şi de începere a programului de recuperare şi a celui de asistenţă psihologică de specialitate, spun medicii.

Un camion în care se aflau mai mulţi militari a căzut, joi seara, într-o râpă din localitatea argeşeană Dâmbovicioara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. MApN a anunţat că în camionul răsturnat se aflau 13 militari. Trei militari au murit, şase au fost transportaţi la Spitalul Militar din Bucureşti, doi la Braşov, unul la Piteşti, un altul neavând nevoie de internare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici