Meleşcanu, despre situaţia din Austria: Luăm în considerare să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu a declarat, duminică seară la Digi 24, că indexarea alocaţiilor copiilor nerezidenţi ai muncitorilor din Austria este un caz clar de discriminare, iar Guvernul ia în considerare să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

5453 afișări
Imaginea articolului Meleşcanu, despre situaţia din Austria: Luăm în considerare să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie

Meleşcanu, despre situaţia din Austria: Luăm în considerare să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie

„Pentru unii chiar s-au mărit alocaţiile, pentru cei din Suedia, iar pentru alţii s-au redus în funcţie de veniturile din ţara respectivă. Este un caz clar de discriminare, pentru că românii care locuiesc în Austria plătesc impozite şi taxe ca orice alt cetăţean. Ei contribuie la bugetul statului respectiv. Luăm în considerare posibilitate să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie pe această temă”, a afirmat Teodor Meleşcanu, duminică seară la Digi 24.

Întrebat dacă Guvernul României se va adresa CJUE, ministrul de Externe a răspuns afirmativ.

Referitor la situaţia din Austria, ministerul pentru românii de Pretutindeni a transmis, sâmbătă, că indexarea alocaţiilor copiilor nerezidenţi ai muncitorilor din acest stat nu reflectă principiul egalităţii şi nediscriminării. Ministrul Natalia Intotero a spus că va fi discutată situaţia la reuniunile din cadrul Preşedinţiei Consiliului UE.

La rândul lor, reprezentanţii MAE consideră, potrivit unui comunicat de presă, că legea privind ajutarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai muncitorilor din Austria, intrată în vigoare la începutul anului, este o decizie care contravine legislaţiei UE, şi creează o situaţie discriminatorie, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Parlamentul austriac a adoptat legea privind indexarea alocaţiilor pentru copiii din străinătate ai cetăţenilor UE care lucrează în Austria. Astfel, pentru cele mai multe state, inclusiv România, această înseamnă o reducere a sumelor plătite, prin ajustarea la nivelul de trai din ţările comunitare unde trăiesc aceşti copii. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Conform datelor prezentate anul acesta de autorităţile austriece, România se află pe locul 4 în clasamentul transferurilor şi al economiilor înregistrate prin indexare, după Ungaria, Slovacia şi Polonia. În anul 2016, de exemplu, guvernul austriac a înregistrat 14.213 copii care primesc beneficii sociale austriece (alocaţie sau deducere fiscală) şi trăiesc în România.

După decizia prin indexarea cu un coeficient de 0,484, aceste beneficii vor fi practic înjumătăţite în cazul României. Coeficientul reprezintă diferenţa dintre nivelul preţurilor dintre cele două ţări (calculată conform unui indicator la nivel european).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici