Prima pagină » Social » Mesaje false în numele Poliției Române / Poliția Română avertizează cetățenii că nu cere date personale online

Mesaje false în numele Poliției Române / Poliția Română avertizează cetățenii că nu cere date personale online

Recomandările Poliției Române de care trebuie să țineți cont, pentru a nu cădea în plasa infractorilor cibernetici
Mesaje false în numele Poliției Române / Poliția Română avertizează cetățenii că nu cere date personale online
Sursa: Facebook

Poliția Română avertizează că în ultima perioadă, au apărut mesaje și pagini false ce pretind că ar aparține instituției.

În realitate, mesajele reprezintă tentative de fraudă informatică.

În ultima perioadă, au apărut mesaje și pagini false care pretind că provin de la Poliția Română și anunță că „dispozitivul a fost blocat” pentru a impune plata unei „amenzi”.

Aceste mesaje sunt tentative de fraudă informatică (scam) menite să-i sperie pe destinatarii și să-i determine să introducă datele personale sau bancare.

Recomandările Poliției Române

Poliția Română nu blochează dispozitive și nu solicită plata amenzilor online prin formulare care cer date de card”, transmit polițiștii.

Ei îi sfătuiesc pe cei care primesc astfel de mesaje să nu introducă datele de card, să nu plătească nicio sumă indicată pe astfel de site-uri și să închidă imediat pagina respectivă.

„Dacă, totuși, ați introdus date bancare, contactați imediat banca și sesizați-ne cazul.

Fiți vigilenți! Poliția Română nu vă va cere niciodată să achitați amenzi prin linkuri primite online sau prin ferestre de tip „blocare dispozitiv”, transmite Poliția Română.

Context

Poliția Română avertizează asupra metodelor de înșelăciune din mediul online și a atacurilor de tip „spoofing”, prin care infractorii falsifică identitatea apelantului pentru a obține date personale sau sume de bani sub pretextul unor verificări oficiale.