Mesajul premierului de Ziua Imnului: Îmi doresc să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Imnului Naţional urându-le românilor să rămână mereu uniţi în jurul simbolurilor naţionale.

134 afișări
Imaginea articolului Mesajul premierului de Ziua Imnului: Îmi doresc să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale

Mesajul premierului de Ziua Imnului: Îmi doresc să rămânem uniţi în jurul simbolurilor naţionale

Pe 29 iulie se sărbătoreşte Ziua Imnului Naţional.

„Este Ziua Imnului Naţional al României, o sărbătoare a conşţiinţei şi unităţii noastre naţionale şi un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor, care în perioada paşoptistă s-au raliat celorlalte mişcări revoluţionare din Europa acelor vremuri. Ales pentru mesajul său mobilizator imn al Revoluţiei paşoptiste, ”Deşteaptă-te, române” a devenit imn al României post-decembriste după ce acordurile şi versurile sale mobilizatoare au răsunat şi i-au motivat pe români în multe alte momente de răscruce ale istoriei, de la Războiul de Independenţă şi cele două Războaie Mondiale, până la revolta muncitorilor din Braşov din 15 noiembrie 1987 şi, apoi, în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989”, scrie în mesajul semnat de premierul Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul le-a cerut românilor să rămână uniţi în jurul simbolurilor naţionale.

„Cinstirea simbolurilor naţionale înseamnă responsabilitate faţă de acţiunile asumate, respect pentru libertăţile obţinute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist şi promovarea lor într-o Europa a diversităţii şi valorilor comune. De Ziua Imnului Naţional, îmi doresc să rămânem mereu uniţi în jurul simbolurilor noastre naţionale şi al idealurilor apărate cu jertfe de înaintaşi”, mai scrie în mesajul premierului Nicolae Ciucă.

Ziua de 29 iulie, data primei intonări publice, a fost stabilită, prin lege, în anul 1998, drept Ziua imnului naţional al României.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici