Miclea: Nu am ajuns la o concluzie comună cu MECI

Mircea Miclea a declarat că în urma discuţiilor de vineri de la MECI nu s-a ajuns la o concluzie comună în cazul legilor educaţiei, în ce priveşte învăţământul universitar şi că aşteaptă să vadă dacă în textul final vor fi asimilate soluţiile propuse de Comisie sau a venit degeaba la Minister.

15 afișări
Imaginea articolului Miclea: Nu am ajuns la o concluzie comună cu MECI

Preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, Mircea Miclea (Montaj foto)

Miclea a precizat că a adus argumente la soluţiile propuse de Comisia prezidenţială, pe care ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi le-a notat.

"Vom vedea în ce măsură în textul final, elaborat de Minister, se vor asimila soluţiile noastre. Vom vedea în textul final dacă am venit degeaba la Minister în aceste două zile", a spus Miclea, la finalul discuţiilor cu ministrul Educaţiei.

El a precizat că pe tema conducerii universităţii au fost poziţii diferite.

"Poate ministrul Ecaterina Andronescu anunţă dacă acceptă măcar la nivelul Cartei universitare ca universitatea să poată fi manageriată", a afirmat Miclea.

El a mai spus că şi-a menţinut poziţia privind vârsta de pensionare a cadrelor didactice universitare, precizând că nu acceptă ca după pensionare profesorii să rămână în funcţii de conducere.

În ce priveşte finanţarea, un alt capitol unde au fost păreri diferite, Mircea Miclea consideră că aceasta trebuie făcută astfel încât să fie "scoase la suprafaţă" costurile privind şcolarizarea fiecărui student.

"Acum este o sumă derizorie şi trebuie să scoatem la suprafaţă aceste costuri reale", a mai spus Miclea.

Preşedintele Comisiei prezidenţiale a adăugat că au mai fost divergenţe şi la capitolul incompatibilităţi, arătând că nu este de acord ca posturile de conducere să poată fi ocupate de cei care deţin o funcţie de demnitate publică.

Miclea a precizat că discuţiile de la Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI) s-au terminat, iar dacă ministrul Ecaterina Andronescu îi va solicita o altă întâlnire pentru a reanaliza aspectele menţionate, se vor întâlni din nou.

Mircea Miclea a mai spus că nu se aştepta la vizita premierului Emil Boc.

Înainte de întâlnirea de la MECI, Mircea Miclea spunea că discuţiile de vineri cu ministrul Ecaterina Andronescu privind legile învăţământul universitar vor fi mai dificile decât cele legate de preuniversitar, deoarece aici sunt mai multe diferenţe între Codul educaţiei şi legile Comisiei prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici