Video Mihaela Bilic, semnal de alarmă la Marius Tucă Show: A fi femeie în România e un handicap teribil. Hai să ieşim în stradă!

Mihaela Bilic este gata să ceară în stradă introducerea tratamentului de substituţie hormonală pentru femeile aflate la menopauză. Medicul nutriţionist a afirmat la emisiunea “Marius Tucă Show” că un astfel de tratament ar preveni degradarea rapidă a femeilor după vârsta de 50 de ani.

2527 afişări

Mihaela Bilic este indignată că medicii nu se implică şi nu fac educaţie pacientelor aflate în astfel de situaţii după ce a aflat de cazul unei tinere de 24 de ani, căreia, din cauza unui cancer, i s-a indus menopauza, ceea ce i-a bulversat întreg organismul.

“Dragii mei colegi medici, o fată care la 24 de ani rămâne fără hormoni şi i se spune <să-ţi iasă din cap că o să iei hormoni în vreun fel dintr-o pastilă pentru că eu sper că nu vrei să ne mai vedem aici la o nouă intervenţie şi la o nouă problemă> mi se pare ruşinos şi descalificant. Pentru că în momentul în care noi am făcut facultatea de medicină şi în momentul în care profesorul meu Coculescu, profesorul meu de endocrinologie, eram studentă în anul trei sau patru când am făcut endocrinologia şi mi-a spus mie şi altor zeci de colegi ai mei la curs, o femeie care nu ia hormoni, care nu ia tratament de substituţie hormonală la menopauză va arăta după cinci şapte ani ca şi cum ar fi bunica”, a afirmat Mihaela Bilic.

Ea a susţinut că un tratament de substituţie hormonală este obligatoriu deoarece asigură funcţionarea întregului organism. “Tratamentul de substituţie hormonală este o chestiune obligatorie. De ce, pentru că atâta vreme cât organismul tău face nişte hormoni care ţin calciu în oase, care ţin funcţionarea unui întreg organism. În momentul în care nu îi mai ai, de azi pe mâine, te descompui exact ca roboţii ăia SF. Dar descompunerea este atât de rapidă şi o vedem pe silueta şi pe aspectul şi pe faţa tuturor femeilor din România”, a avertizat medicul nutriţionist.

În opinia sa, educaţia în astfel de cazuri trebuie să vină de la medici, dar, din păcate, pentru ginecologi, femeia la 50 de ani nu mai prezintă interes.

“Educaţia vine de la doctori. Deci aici nu mai e o chestiune care să fie... adică bietele femei dacă se informează şi se educă unde? În familie? Mamele lor au făcut astfel de tratament ca să facă şi ele? (...) Dacă pentru ea la 24 de ani nici măcar nu le-a trecut prin cap, despre femeile care trec de 50 de ani şi sunt la menopauză ce sunt ele? Cantitate neglijabilă. Ginecologii fac tratamente de fertilizare a femeilor, important este ca femeia să aibă copii, cele care sunt la menopauză nu mai reprezintă un interes pentru nimeni, nici pentru endocrinologi, nici pentru ginecologi. Adică stăm acum să echilibrăm femeile care nu mai sunt interesante”, a afirmat medicul nutriţionist.

Mihaela Bilic a mai spus că femeile ar trebui să iasă în stradă pentru introducerea tratamentului de substituţie hormonală.

“Măi dragele mele, haideţi să ieşim în stradă şi să spunem vrem şi noi să rămânem în continuare femei cu demnitatea şi cu respectul cuvenit pentru că în aceste condiţii de atitudine a corpului medical nu numai că tratamentul de substituţie hormonală acuma este o chestiune banală. La francezi este în întregime suportat de casa de asigurări (...) Acum nici măcar nu mai este sub formă de pastile este sub formă de cremă, se pune un puf, ţi-l dai pe piele şi costă trei euro un tub pentru trei luni”, a spus medicul nutriţionist.

Mihaela Bilic nu crede că reticenţa medicilor specialişti este justificată de teama apariţiei cancerului la femeile tratate, ci mai degrabă de durata stagiilor de pregătire necesare pentru a aplica astfel de tratamente.

“Adică cum am putea judeca că e riscul mai mare decât beneficiul în momentul în care ovarele tale făceau estrogen o viaţă întreagă şi n-ai făcut cancer şi acum doza aceea, care este mult mai mică, o iei dintr-o pastilă şi brusc faci cancer. Pentru orice în viaţă există un risc, însă ce-am aflat este că a deveni specialist în substituţie hormonală înseamnă un stagiu de trei ani de zile pentru orice medic şi care, din păcate, în România nici măcar nu există. Aşa că, dragii mei, avem nişte probleme, iar a fi femeie în România mi se pare că este un handicap teribil pentru că nici măcar nu eşti tratat de societatea respectivă cu respectul şi cu grija cuvenite”, a conchis medicul nutriţionist.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici