Mihai Chiţac se va prezenta la penitenciar la ora 24.00

Avocatul lui Mihai Chiţac a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că fostul general se va prezenta la penitenciar, pentru a fi reîncarcerat, la ora 24.00, atunci când va intra în vigoare ordinul de reîncarcerare.

18 afișări
Imaginea articolului Mihai Chiţac se va prezenta la penitenciar la ora 24.00

Mihai Chiţac (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Avocatul Alice Drăghici a spus că Mihai Chiţac se va duce la Spitalul Penitenciarului Jilava la ora 24.00 şi că l-a sfătuit pe clientul său să facă astfel pentru a nu întâmpina o problemă similară cu cea din 30 martie, când fostul general s-a prezentat mai devreme la penitenciar şi i s-a refuzat reîncarcerarea pe motiv că nu era emis ordinul de către instanţă.

Drăghici a spus că, până la finalul programului, instanţa Tribunalului Teritorial Militar Bucureşti, prin Serviciul Executări penale, trebuie să emită acest ordin de reîncarcerare care să fie trimis penitenciarului şi care constituite actul de încarcerare.

Potrivit avocatului, în lipsa acestui document, niciun penitenciar nu poate reîncarcea un deţinut lăsat temporar liber.

Mihai Chiţac ar trebui să fie reîncarcerat, marţi, la Penitenciarul Jilava, de unde a fost eliberat, în 21 iunie, pentru o lună de zile, în scopul efectuării unei intervenţii chirurgicale, care nu a mai avut loc din cauza lipsei recomandărilor medicale.

Surse judiciare au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că fostul general Mihai Chiţac ar trebuie să se prezinte de bunăvoie până la ora 24.00 la unitatea de penitenciar unde a fost încarcerat în baza sentinţei de condamnare, respectiv la Spitalul Penitenciarului Jilava.

În caz de neprezentare, Serviciul Urmăriri al Poliţiei va proceda la executarea sentinţei, urmând să se ducă la domiciliul lui Chiţac de unde să-l ridice pentru a-l aduce la penitenciar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici