Mihail Vlasov va sta în arest la domiciliu încă 60 de zile

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a stabilit, marţi, că fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov va mai sta în arest la domiciliu încă 60 de zile, decizia putând fi contestată de avocaţii acestuia, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

177 afișări
Imaginea articolului Mihail Vlasov va sta în arest la domiciliu încă 60 de zile

Mihail Vlasov va sta în arest la domiciliu încă 60 de zile (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Vlasov Mihail, dispusă prin incheierea din Camera de Consiliu din data de 24 aprilie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţinută de Curtea de Apel Bucureşti încheierea din data de 15 iulie", se arată în decizia CAB.

Mihail Vlasov ceruse în instanţă schimbarea locului în care execută arestul la domiciliu, însă această solicitare a fost respinsă, ca nefondată.

În 9 aprilie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că Mihail Vlasov, suspendat la acel moment din funcţia de preşedinte al CCIR, a fost trimis în judecată, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care a fost prins în flagrant primind 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat, la 11 aprilie, că este legală şi temeinică măsura arestului preventiv în cazul lui Vlasov. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care a decis ulterior, definitiv, ca preşedintele suspendat al CCIR să fie judecat în arest la domiciliu. Vlasov era în arest preventiv din 19 martie.

Mihail Vlasov mai este urmărit penal pentru şantaj, într-un dosar în care este cercetată şi fiica sa Vanda Vlasov. Mihail Vlasov l-ar fi ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, spunându-i "că nu este bine ce face" şi că nu ar vrea "să sufere şi copiii altuia".

"La data de 5 mai 2014, Vlasov Mihail, folosindu-se de un înscris olograf, l-a ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (Mihai Daraban, n.r.), prin darea în vileag a unei prezumtive fapte de corupţie ce ar fi compromiţătoare pentru acesta, în scopul de a dobândi pentru sine un folos nepatrimonial, constând în evitarea tragerii la răspundere penală pentru faptele penale săvârşite în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, aspecte sesizate de noua conducere a instituţiei organelor de urmărire penală", s-a arătat în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici