Militarii cercetaţi în cazul Ciorogârla pot pleca din localitate, dar nu din ţară

Judecătorii militari au decis că cei şapte militari cercetaţi în cazul furtului de arme de la unitatea din Ciorogârla şi care au fost eliberaţi în decembrie 2009 din arest pot să plece din localităţile de domiciliu, dar nu au voie să părăsească ţara.

24 afişări
Imaginea articolului Militarii cercetaţi în cazul Ciorogârla pot pleca din localitate, dar nu din ţară

Militarii cercetaţi în cazul Ciorogârla pot pleca din localitate, dar nu din ţară (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Judecătorii Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (TMTB) au înlocuit astfel interdicţia de a părăsi localitatea, instituită la eliberarea acestora din arest, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Magistraţii au admis un recurs în acest sens formulat de unul dintre inculpaţi, efectele măsurii extinzându-se şi cu privire la ceilalţi.

Cei şapte militari au fost eliberaţi din arestul Penitenciarului Rahovaîn 23 decembrie 2009.

Judecătorii militari care au decis punerea în libertate a celor şapte militari au arătat în motivarea hotărârii că cercetarea judecătorească în dosarul furtului de arme de la Ciorogârla este în stadiu avansat, au fost audiaţi inculpaţii şi martorii, astfel că s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă.

În 2 martie 2009, 11 militari au fost trimişi în judecată în cazul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla. Aceştia sunt acuzaţi de furt calificat, călcare de consemn şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Potrivit procurorilor, militarii ce asigurau paza unităţii militare şi-au încălcat atribuţiile fie prin neverificarea existenţei şi integrităţii lacătelor de la depozitul de armament pe care îl aveau în pază şi apărare, la fiecare dintre cele două intrări în postul de santinelă, fie prin părăsirea postului de santinelă fără a fi schimbaţi în mod regulamentar într-un anumit interval de timp, fie prin neexecutarea serviciului de santinelă între anumite ore. Valoarea totală a armelor şi a obiectelor sustrase din depozitul de armament este de peste 34.500 de lei.

În cazul furtului de arme de la Ciorogârla au mai fost arestate preventiv 14 persoane, la sfârşitul anului trecut. Anchetatorii au descins, în 27 decembrie 2009, în 45 de locuri, fiind găsite 27 de arme din cele dispărute în urmă cu un an de la unitatea militară din Ciorogârla.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici